Interviu: Lulu’s Deco Boutique, sfaturi pentru iubitorii de flori

Pe Lulu am cunoscut-o in MODELiER, despre care va povesteam cu ceva timp in urma, in timp ce mesterea la un buchet de flori. Si ne-a placut atat de tare incat am decis sa ne asezam la masa cu ea si sa o rugam sa ne spuna povestea “buticului” online de flori si aranjamente florale, Lulu’s Deco Boutique, pe care l-a construit singura (si care in curand isi va deschide portile si in format offline pe Calea Floreasca si va invitam sa o vizitati) si sa ne dea cateva sfaturi de ingrijire a plantelor.  

Deschide Galeria

1. Cand s-a nascut Lulu’s Deco Boutique si de la ce a pornit

Cred ca a pornit cu foarte multi ani in urma, inca de pe vremea cand eram copil. Imi amintesc si acum primul meu buchet, cred ca aveam 6-7 ani, am mers in gradina din spatele casei,  gradina plina de margarete si floarea miresei ( de cand lucrez in domeniu am aflat ca se numeste gypsophila sau baby’s breath) si am creat pentru prima oara un buchet, care mi se parea superb.

Mi-au placut florile de cand ma stiu si asta datorita tatalui meu care este un pasionat in horticultura; la tara avem 2 gradinite pline cu flori, iar primavara faceam tot timpuri buchetele de ghiocei, narcise sau zambile si le ofeream cadou vecinelor sau profesoarelor de la scoala.

Insa Lulu’s Deco Boutique a aparut, pentru prima oara in decembrie. Am avut norocul acum doi ani, desi atunci nu-l consideram tocmai noroc, sa ma angajez la o florarie, de unde am invatat foarte multe lucruri despre flori, denumiri, tehnica de aranjat florile intr-un buchet dar si in aranjamente florale si alte secrete de florist. Dupa ce am plecat de acolo, m-am angajat intr-un domeniu total diferit, dar am continuat sa fac buchete si aranjamente pentru prietenii mei si asa m-am hotarat sa imi fac si o pagina de facebook unde sa ma promovez.

Nu imi planuisem ceva anume, insa totul a venit de la sine. Prin luna februarie am gasit o locatie foarte draguta, intr-o casa veche de pe Calea Floreasca, pe care am transformat-o in atelier, care va deveni in curand si magazin.

2. Ce gasim la Lulu’s Deco Boutique?

Momentan, se pot comanda doar flori. Dar odata cu deschiderea magazinului, vom avea si plante, ghivece, accesorii de gradina, tablouri, accesorii hand made, dar si mobila vintage reconditionata.

3. Care sunt florile tale preferate?

Mie imi plac toate florile, putine sunt cele care nu-mi plac deloc (crinii in special). Dar daca ar trebui sa aleg, margaretele s-ar afla pe primul loc (datorita povestii de mai sus, din copilarie, dar si pentru ca sunt cele mai simple flori), dupa care ar fi anemonele, ranunculus si bujorii.

4. Care sunt cele mai “mofturoase” plante, cel mai greu de intretinut?

Dupa parerea mea, cel mai greu de intretinut este bonsaiul. Daca il cumperi de la florarie si il duci intr-un mediu care nu ii este corespunzator, il uzi prea mult, nu te informezi cum sa il ingrijesti sau il ignori pur si simplu atunci o sa se usuce si nu o sa-si mai revina niciodata. In schimb, alte plante se regenereaza, asta daca nu sunt uscate complet, dar in principiu daca se usuca cateva frunze, se pot tunde si isi revin. 

Parerea mea este ca orice tip de planta ti-ai alege pentru apartament, va trebui sa ai grija de ea, este o responsabilitate, nu la fel de mare ca un animal, dar si plantele au “pretentiile” lor. Stiu ca suna ciudat, dar daca le vorbesti, daca le acorzi 10 minute pe zi pentru udat, curatat, verificat pamantul etc. atunci nu pot exista probleme. Sfatul meu este ca atunci cand iti cumperi o planta, sa te informezi despre necesitatiile ei, cand se uda, cata lumina si temperatura are nevoie, mai ales acum ca avem acces continuu la internet.

5. Ai vreun secret cand vine vorba de ingrijirea florilor pe care urmeaza sa le folosesti in aranjamentele tale?

Daca le-as spune nu ar mai fi secrete. Glumesc… Daca stam sa ne gandim, florile taiate, sunt flori deja moarte, deci trebuie sa luam in considerare faptul ca se vor descompune la un moment dat. Dar ca sa le mentin cat mai mult frumoase, le curat bine de frunze (cam 3 sferturi din floare), dezinfectez vasul in care urmeaza sa le pun, pun apa curata si rece, dupa care le tin intr-un loc racoros, undeva la 18 grade. Zilnic se dezinfecteaza vasul si se schimba apa, iar cand se face schimbul, se taie fiecare floare pe diagonala la codite.

6. La fel ca in moda si design, presupun ca si in lumea aranjamentelor florale exista curente si tendinte. Care sunt cele mai la moda flori in prezent?

Personal nu cred ca exista tendinte in flori, pana la urma fiecare are preferintele lui, ceea ce mi se pare minunat. Un buchet, in cazul unei mirese, trebuie sa contina florile ei preferate, nu sa-si aleaga un buchet oarecare din cataloage sau de pe internet. Iar pentru cei care ofera cadou flori, le recomand sa nu mai cumpere flori de la coltul strazii, imbracate in celofan sau neingrijite, sa mearga la orice florarie din apropierea lui si impreuna cu floristul de acolo sa creeze ceva personalizat. Noi nu avem o traditie in a cumpara flori frumoase, care sa faca placere celor care le primesc, la noi se ofera doar pentru ca asa se face si e pacat pentru ca daca tot cheltui banii pe ele, macar sa fie ceva calitativ.

Dar ca sa raspund mai exact la intrebare, tendintele sunt florile de sezon, vara se poarta bujorii, floarea soarelui, lavanda si hortensiile, toamna crizantemele si daliile, iarna in functie de ce gasesti pe piata, de obicei florile de primavara, iar primavara, lalele, anemone si ranunculus. Dar cum am mai spus, totul depinde de preferintele fiecaruia. In general clientii mei merg pe recomandarile mele, adaptate la preferintele acestuia.

7. Cei mai multi dintre noi locuim in apartamente si nu ne putem bucura de o gradina. Spune-ne trei flori pe care ni le recomanzi pentru apartament.

Va recomand asa:

  • planta de zamioculcas, planta exotica dar nu foarte pretentioasa, se adapteaza oricarui mediu, nu este greu de ingrijit si poate ajunge maxim la 90 cm. Mi se pare perfecta pentru un living, pusa intr-un ghiveci de ceramica, alb.
  • a doua recomandare ar fi dracena sau crãcãniciul cum imi place mie sa ii spun, planta destul de ieftina, mai ales daca e mica, va creste repede, nu are nevoie de ingrijire deosebita, merge destul de bine pusa in hol, intr-un vas de piatra
  • plantele suculente, care au forma unei flori cu petale, unule din ele fac si flori, sunt plante pe care poti uita sa le uzi, deoarece sunt plante specifice zonelor uscate si retin apa in frunze. Mi se par deosebite, si se potrivesc bine in baie, puse in niste vase haioase (stropitoare de ceramica colorata, cesti de cafea, orice iti poate trece prin cap)

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole