Proiect de casa mica cu o suprafata de 74 metri patrati

Te-ai gandit vreodata cum ai vrea sa arate casa ta ideala? Cu siguranta ti-ai imaginat-o in multe moduri, cu terasa, veranda, gradina, spatioasa la interior. Iti propun pentru azi un proiect de casa mica, cu un singur nivel, cu o suprafata utila de 74 metri patrati.

Deschide Galeria

Avantajul unei astfel de case este simplitatea formei si prin combinarea diferitelor tipuri de materiale (lemn, piatra) se poate obtine un aspect armonios si estetic. Acest tip de proiect este potrivit pentru o casa de vacanta sau pentru o familie mica. Neavand etaj, costurile de constructie si ulterior intretinere sunt mai reduse.

Compartimentarea la interior a fost gandita intr-un mod cat mai functional posibil. Amenajarea propusa mizeaza pe spatii deschise, cu living si bucatarie care formeaza un tot unitar reunit intr-o suprafata de 29 metri patrati. Stilul abordat in acest caz este unul minimalist, cu accent pe finisajele care transforma decorul intr-unul elegant, contemporan.

Esentele de lemn natur si albul predominant contureaza un decor luminos si calduros. Suprafetele vitrate sunt pozitionate echilibrat astfel ca spatiul primeste suficienta lumina naturala. Din living se face iesirea pe terasa.

Pentru amenajarea bucatariei se merge pe o configuratie in forma de L, ideala pentru o bucatarie de familie sau pentru a intretine oaspetii. Dispunerea ferestrei asigura un iluminat eficient. Dupa cum vei putea remarca in proiect, exista o incapere de aproximativ 2,5 metri patrati ce poate fi folosita pe post de camara.

Amenajarea minimalista este pastrata si pentru dormitor. Suprafata de 14 metri patrati permite instalarea unui pat si a unui dulap tip dressing pentru haine. In cazul de fata, vorbim despre o ilustrare simpla, cu elemente de baza care ne permit sa vizualizam mai usor o posibila dispunere a elementelor amenajarii. Pe langa dormitorul matrimonial, a fost prevazuta si o camera de aproape 11 metri patrati, ce ar putea fi cea a copilului, o camera de oaspeti sau un spatiu de lucru.

De retinut! Un astfel de proiect achizitionat de pe internet nu poate fi pur si simplu in aplicare fara stampila unui arhitect cu drept de semnatura si respectand legislatia in vigoare. De aceea, iti recomand sa apelezi la serviciile unei firme de arhitectura care sa te sprijine in tot acest demers si mai ales sa iti ofere solutiile optime pentru nevoile tale de locuire.

Sursa

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole