2 stiluri de amenajare potrivite pentru o baie mica

Stilul in care amenajezi caminul trebuie sa asigure o armonie intre toate elementele care se gasesc in el. Sunt mai multe criterii dupa care alegi un stil de amenajare, cum ar fi bugetul, tendintele, forma incaperii. Un alt criteriu important este spatiul, iar acesta pare o provocare cand vine vorba de baie.


Deschide Galeria

Dar cine a zis ca o baie mica nu poate fi amenajata modern? Secretul sta in abordarea unui stil care sa te avantajeze, sa-ti dea impresia de spatiu si sa creeze acel ambient placut de care ai nevoie.

Stilul shabby chic

Elemente vintage, culori placute, feminine. Acest stil delicat si intim este perfect pentru o baie mica. Mobilierul si pardoseala sunt de cele mai multe ori albe, fiind completate de elemente in tonuri pastelate de roz, bleu si texturi cu motive florale.

Definitorii pentru acest stil sunt obiectele decorative si mobilierul vintage. Asadar, indrazneste sa asezi niste flori langa lavoar, un cos impletit pentru prosoape, veioze cu abajur speciale pentru baie.

Creeaza un avantaj din mobilier pentru spatiul mic, alege corpul de sub chiuveta cu mai multe compartimente pentru a-ti depozita lucrurile. De asemenea, tot pentru depozitare, poti sa alegi etajere din fier forjat sau lemn care te vor ajuta sa salvezi spatiu.

Pentru acest stil nu poti folosi cabina de dus, dar ai posibilitatea sa alegi un model de cada  cu ”picioruse” care se va potrivi spatiului.

Stilul minimalist

Simplu – este cuvantul care defineste acest stil. Perfect pentru un spatiu mic, asa cum este baia ta. Se caracterizeaza prin linii bine definite, fara detalii, iar formele obiectelor sunt geometrice. Decorurile lipsesc, fiind prezente doar obiectele care au un rol practic. Astfel, mobilierul, care are suprafete luciose, manere simple, metalice, si sertare culisante, trebuie sa fie destul de incapator ca sa ”ascunda” toate produsele de ingrijire si obiectele de igiena.

Alege o oglinda mare, cu margini bine definite, rotunda sau dreptunghiulara, de preferat fara rama. Aceasta va da impresia de spatiu si adancime incaperii.

Culorile sunt putine, neutre si apropiate de cele naturale. Foarte rar se pot folosi accente de culori puternice, cum ar fi visiniu, rosu, mov.

Lumina este esentiala, fiind caracterizata prin corpuri de iluminat sub forma de globuri, triunghiuri, conuri, realizate din metal (otel, alama, aluminiu) sau sticla.

Pentru spatiu te salveaza cabina de dus care, prin formele drepte si simple va pastra aerul minimalist, neutru si rafinat.

Cand te hotarasti sa amenajezi caminul, nu neglija baia. Iata ca poti alege un stil modern care, prin mici trucuri, sa ascunda dezavantajele unui spatiu mic si, in acelasi timp, sa creeze o imagine de ansamblu placuta si care sa coincida cu preferintele tale.

sursa foto: pinterest.com

 

Articole noi

Amenajare moderna cu mult lemn si culori pastelate

Amenajat intr-un stil elegant, modern, in care predomina culorile...

Renovare totala apartament 2 camere in stil scandinav

Aceasta poveste cu iz scandinav incepe prin dorinta bloggerul...

Cum s-a transformat un pod nefolosit intr-o mansarda confortabila

Familia s-a mărit, care era soluția pentru ca spațiul...

Sobele si semineele – o alternativa eficienta si eleganta pentru incalzirea casei tale

Nu mai e mult si vom spune “bun venit”...

Amenajare moderna cu accente glam apartament de 2 camere Bucuresti

Avand la dispozitie un buget de 30000 de euro,...