5 obiceiuri pentru mai multa fericire acasa

Pentru acest articol mi-am propus sa abordam o tema care sa nu aiba legatura cu decorul sau amenajarea casei ci mai mult cu felul in care ne simtim in ea. In noul an, va propun sa integrati cat mai multe din obiceiurile de mai jos pentru a spori momentele placute acasa.

Deschide Galeria

Stabiliti un ritual care sa fie doar al vostru. Savuratul cafelei dimineata inainte ca familia sa se trezeasca, lectura unei carti seara sau o baie relaxanta, sunt doar cateva idei pe care le puteti adopta pentru a va simti mai bine acasa.

Oferiti-va timp sa ascultati muzica preferata. Desi in familiile cu copii acest lucru pare mai greu de realizat, stabiliti o zi cand sa ascultati ritmurile care va plac si care va relaxeaza; incercati duminica sau in orice alta zi in care casa nu este populata cu cei mici.

Bucurati-va de toate acele mici lucruri pe care le pastrati pentru momentele speciale. Orice moment poate fi special; aprindeti lumanarile parfumate pe care le tineti doar pentru Craciun. Folositi servetele sau naproanele pe care le aduceti doar cand aveti musafiri.

Gatiti un fel de mancare de placere sau experimentati ceva nou. Gatitul este pentru multi o obligatie zilnica si rareori privit ca o placere. Schimbati aceasta conceptie si inovati!

Alegeti o zi cand nu faceti niciun fel de treaba. Nu faceti curatenie, nu gatiti, nu spalati rufe si nu stergeti praful. O zi sau o seara dedicata complet relaxarii alaturi de familie, in care sa va bucurati de momentele petrecute cu cei dragi. 

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole