Primavara este sezonul care da startul aranjamentelor naturale pline de parfum si gingasie. Multitudinea florilor care isi fac acum aparitia este o sursa de inspiratie pentru crearea unor oaze de naturalete, indiferent de tipul interiorului despre care vorbim – birou, living sau camera de oaspeti. 

Pentru acest sezon, expertii renumitei reviste Elle Decor au realizat o selectie a celor mai noi tendinte in aranjamente florale. Si ce moment ar fi mai potrivit de pus in practica aceste sfaturi decat primavara in prag de sarbatoare pascala?

Una dintre directiile propuse este cea in care natura vine in interiorul casei, la propriu: florilor sezoniere le-a fost adaugata iarba verde, proaspat taiata. Aceasta completeaza intr-un mod revigorant un aranjament de acest gen.

Un concept interesant este aranjarea florilor in afara vazelor sau ghivecelor. Astfel de aranjamente sunt menite sa impodobeasca diferite parti ale casei, infrumusetandu-le intr-un mod deosebit si neasteptat.

Incorporarea crengilor in interiorul unui aranjament vine ca o completare fireasca a dorintei de a aduce cu totul natura mai aproape de noi. Se foloseste fie partea lemnoasa, fie o parte din cadrul ramurilor cu frunze. Importante sunt marimea si volumul pe care dorim sa le aiba aranjamentul - in functie de ele vom sti ce fel de parti vom selecta.

Textura, culoarea si parfumul sunt trei elemente pe care se mizeaza in realizarea unor aranjamente originale. Tendinta propusa este de a combina cele trei deziderate intr-un mod armonios, sinestezic. Culorile vibrante ale lalelelor mixate cu parfumul si delicatetea freziilor, constituie doar un exemplu in acest sens.

Clasicii trandafiri vor orna placut orice masa festiva. Buchetele rotunde, bogate si divers colorate vor aduce bucurie oricarui iubitor de frumos.

Pentru masa de Paste sau orice alt eveniment sarbatorit in familie, alegeti sa va creati propriul aranjament. Lasati-va inspirat de propria gradina sau de gradinitele cu flori pe care le intalniti in drum. Alegeti un recipient destul de incapator, selectati-va florile dorite si cumparati burete special pentru aranjamente. Cereti sfatul unui florar despre cum si cat sa taiati din tulpini. Asezati-le apoi in respectivul recipient, mixand formele si culorile dupa bunul plac. Cu siguranta, rezultatul va fi unul deosebit. 

Alege din peste 50.000 de produse de mobilier si decoratiuni!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!