Majoritatea celor locuiesc intr-un apartament au fie o terasa sau de cele mai multe ori un balcon. Acesta fiind de obicei ingust sau destul de mic, de cele mai multe ori nu reusim sa decoram eficient acest spatiu. Sau poate nici nu ne mai gandim la acest aspect, rezumandu-ne doar la a stoca lucruri sau a intinde rufe.
Va prezentam cateva idei de a aduce mai multa veselie in acest spatiu astfel incat sa profitam de momente placute petrecute in balcon. Cateva piese de mobilier simple si cateva accesorii si iata cum ati reusit sa schimbati aspectul unei zone des ignorate din casa dumneavoastra.
Cea mai simpla metoda de a aduce la viata balconul este sa introduceti mai multe plante si flori. Achizitionati cateva ghivece colorate si in forme diferite . Le puteti fixa de marginea balconului pentru un efect vizual deosebit sau compuneti o gradina verticala si astfel veti reusi sa optimizati spatiul folosit.
O alta piesa necesara ar fi o masuta si cateva scaune. Puteti renunta la scaune si folosi masuta doar ca suport pentru paharele de vin. O idee usor aplicabila ar fi sa creati o masa rabatabila sau chiar una integrata in podea pe care sa o folositi doar la nevoie , fara a va ocupa spatiu in plus.
Pentru cei curajosi sau carora spatiul le permite, puteti adauga un mic gratar care sa va permita sa petreceti timp placut alaturi de cei dragi in serile de vara.
Sursa foto: digsdigs.com