Accente de culoare si finisaje care sa confere textura spatiului, iata doar doua sugestii prin care poti contura latura estetica a unei amenajari.

Am ales pentru astazi un apartament al carui proiect utilizeaza atat culoarea cat si textura caramizii, rezultatul aducand o amenajare moderna, de admirat si inspirat.

Spatiul apartamentului mizeaza pe deschiderea intre functiuni, acestea comunicand armonios. Livingul si bucataria formeaza un tot unitar, legatura intre ele fiind realizata de un mic spatiu destinat dining-ului. Poate e mult spus dining, insa tot acest sector a fost conturat cu personalitate, oferindu-i astfel un loc important in ergonomia spatiului. Mesele cu familia sau cu prietenii sunt importante pentru fiecare din noi, de aici si ideea amenajarii acestui mini-dining.

De asemenea, o delimitare vizuala o avem si la nivelul corpului tip insula de bucatarie, care se poate folosi ca blat de lucru, dar si pentru gustari rapide. In acelasi timp, o astfel de insula ofera si un plus de spatii de depozitare, atat de necesare in orice bucatarie.

Mobilierul de bucatarie pastreaza o linie simpla a designului, cu alb si insertii din esenta de lemn de stejar. Uniformitatea este redata si prin incorporarea electrocasnicelor, de altfel recomandata atunci cand avem o bucatarie deschisa spre camera de zi. Interesant efectul creat prin placarea cu laminat de stejar,  o zona de accent amenajata intre corpurile de bucatarie. In dreptul plitei, a fost instalata o protectie cu panou din sticla transparenta.

Cromatic, predomina albul si nuantele naturale de lemn, ce se imbina excelent la nivelul decorului, oferindu-i luminozitate si caldura in acelasi timp. Intalnim si neutre precum bej sau gri, dar si minunate accente de galben.

In partea de living iese in evidenta peretele-accent cu placaj ceramic ce imita caramida. Corpurile de mobilier sunt din MDF alb, scotand in evidenta si mai mult textura finisajului. Canapeaua coltar si masuta de cafea intregesc amenajarea zonei de conversatii si a spatiului zonei de zi. Ca subfunctiune a fost amenajat si un spatiu de birou, perfect integrat in spatiul livingului.

In spatiul holului au fost amenajate niste nise sugerand ideea de biblioteca si o continuitatea a spatiului de zi. Pantofarul galben pe peretele gri ofera o imagine ce iti stimuleaza privirea chiar de la intrarea in locuinta. Jocul oglinzilor, pozitionate in locuri cheie, ajuta la crearea unui efect de largire a spatiului. De privit cu atentie si luat ca model!

Si baia este excelent pusa in valoare. Predomina acelasi mix intre alb si placi ceramice care imita lemnul, iar spatiul este excelent optimizat, avand inserate multiple spatii de depozitare atat de utile.

Speram sa-ti fie de ajutor toate ideile regasite in aceasta amenajare si sa te inspire sa creezi interioare cu stil.

Sursa

Gasesti aici produse de curatenie la standard de Europa de Vest la preturi foarte mici.
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!
Comentarii