Proiectul de astazi este unul deosebit , in forma unui apartament din Paris cu trasaturi superbe si elemente originale.

Cladirea in care se afla apartamentul a fost construita in stilul art nouveau, astfel ca si apartamentul prezenta trasaturi ale acestui stil arhitectural. Designerul Tatiana Nicol a ales a pastreze elementele specifice, ba chiar sa le evidentieze intr-un mod interesant. De altfel, intreaga amenajare respecta structura initiala a locuintei.

Usile si ferestrele au fost reconditionate si elemente moderne adaugate. De remarcat paleta cromatica a casei. Desi la o prima vedere ar putea parea usor deprimanta, nuantele delicate de bleu-verde, combinate cu lemnul podelei, piesele de mobilier si accesoriile neutre schimba perspectiva si ofera o nota de caldura si senzatie placuta. Luminile tip accent prin lampi, aplice si lustre contribuie din plin la crearea aerului usor misterios al locuintei.

Camerele nu sunt foarte mari, insa sunt delimitate una de cealalta prin usi, doar intre living si dining existand o trecere dintr-o incapere in cealalta.

Decorul livingului pare usor aglomerat, insa fiecare detaliu marcheaza spatiul intr-un mod placut. Vom regasi influente rustice si moderne, ba chiar si vintage, elementele din lemn reciclat intalnindu-se in fiecare camera. Mulurile de epoca art nouveau au fost accentuate cu argintiu prin aplicatii direct pe tavan. Corpurile de iluminat aduc interes camerei prin lampile cu forme abstracte; le vom intalni direct pe podea sau intr-o structura interesanta de crengi.

Daca am face abstractie de usi, zona de dining ar fi o prelungire a livingului. Scaunele din acrilic, transparente precum si scaunul albastru insotesc o masa tip rustic, asemanatoare in structura cu lemnul podelei.

Dormitorul este simplu decorat, ceea ce ne atrage atentia fiind liniile rosii care urmeaza unduirile mulurilor din tavan. Gresia neagra din hol o vom intalni si in baie intr-un decor inedit. Va lasam sa descoperiti, in galeria de mai sus, acest minunat apartament, intr-o viziune de design foarte originala.

Sursa foto: tatiananicol.com

Peste 500.000 de produse in stoc la cele mai mici preturi online.
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!