Amenajare in stil modern cu accente de culoare si contraste

Te intereseaza cateva idei proaspete pentru amenajarea locuintei? Apartamentul pe care ti-l prezentam astazi debordeaza de elemente de design pe care le poti aplica cu succes in locuinta ta. Iata in ce consta amenajarea: 

Deschide Galeria

Interiorul de inspiratie scandinava, cu tonuri de alb, gri si crem, este potentat de simplitate. Amenajarea este cu siguranta caracterizata prin functionalitate si confort. 

Livingul se concentreaza puternic pe confort. Canapeaua spatioasa, cu multe pere pufoase, taburetul din mijloc si perdelele lejere ne duc cu gandul la o oaza de relaxare in stil oriental. 

Peretele placat cu lemn imprima o doza de caldura camerei de zi. Celelalte elemente ale camerei, covorul din material textil impletit, perdelele, se armonizeaza cromatic cu bucataria deschisa si zona pentru luat masa. 

Cele trei lampi in forma de cerc surprind atmosfera moderna a camerei de zi si ii subliniaza frumusetea arhitecturala. 

Spatiul bucatariei denota simplitate, integreaza tonuri de gri si linii drepte. Mobilierul compact pastreaza un stil unitar datorita electrocasnicelor incorporate. Pe langa masa tip bar la care pot lua masa chiar si trei persoane, acest spatiu mai include si o masa rotunda cu 4 scaune cu tapiserie verde-praz.

Petele de culoare se arata astfel intr-un mod subtil, completate de peretele albastru marin de pe fundal. 

Dormitorul este curat, luminos si aerisit. Tavanul de tip mansarda a fost decorat cu corpuri de iluminat futuriste. Peretii albi au fost asortati cu cei placati cu lemn pentru un plus de intimitate. Dormitorul include strictul necesar, un pat incapator si cateva spatii de depozitare. 

Baia este un mix de pattern-uri in stil modern, iar zona dusului este cu atat mai spectaculoasa deoarece ofera priveliste catre zona verde din fata blocului de apartamente. 

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole