Pentru acest apartament de 2 camere, designerul a conceput o amenajare inspirata de stilul provensal, adaptata unei locuinte mici. Si i-a iesit de minune! O ambianta placuta, luminoasa, un camin pe care il indragesti gratie cromaticii si finisajelor.
Camera principala sau zona de zi este un open space, cu o bucatarie in plan deschis. Impreuna formeaza un tot unitar armonios imbinat si accesorizat. Predomina albul si esente de lemn care incalzesc atmosfera. Finisajele antichizite si griul usor pastelat reusesc sa redea din farmecul provensalului, dar pastrand un ton contemporan, adaptat locuitului la bloc.
Placarea ceramica care imita caramida contureaza o zona de accent in zona de living, in spatiul unde a fost instalat televizorul. Piesa de mobilier tip consola precum si masuta de cafea amintesc de trasaturile in spirit romantic ale stilului provensal. Mobilierul alb iese frumos in evidenta pe fundalul pardoselii din lemn si al griului din zona de bucatariei care, in mod paradoxal, reuseste sa incalzeasca atmosfera incaperii. De altfel, atat pentru bucatarie cat si pentru living, s-a folosit acelasi tip de pardoseala, conturand un aspect unitar in amenajare.
Spatiul este conturat urmand o filozofie minimalista, in ciuda insertiilor unui stil dulce, recunoscut pentru bogatia in finisaje si textile care imbraca decorul. Limitarea spatiala este cea care l-a determinat pe designer sa pastreze o abordare temperata, axata pe mici zone de accent.
Mobilierului bucatariei este o excelenta alegere, iar blatul de lucru din lemn se incadreaza perfect in tematica amenajarii. Decoratiunile nu abunda, dar definesc spatiile prin personalitatea pe care o imprima fiecarei functiuni in parte. Semineul fals alaturi de ceasul de pe perete descriu un alt punct de interes al camerei. De remarcat cum designerul a mizat pe materiale, textile si texturi pentru a crea senzatii tactile printr-o simpla vizionare a unor imagini.
Si corpurile de iluminat reusesc sa atraga atentia prin designul lor si prin efectul iluminatului asupra decorului.
In dormitor, tapetul cu un foarte discret motiv floral vine perfect integrat in contextul amenajarii. De altfel, decorul preia paleta cromatica din living; regasim griuri si aceeasi esenta de lemn, precum si textile moi si pufoase care imbraca discret spatiul. Nici baia nu este mai prejos, ci chiar surprinde printr-un mobilier de lavoar antichizat si corpuri de iluminat cum nu suntem obisnuiti sa regasim intr-un astfel de spatiu.
Cu siguranta iti va placea aceasta amenajare de apartament si sper sa te inspire prin detaliile si finisajele abordate!
Proiect semnat de Lewicka Design