Pentru spatiul acestui apartament, designerul a mizat pe galben ca tematica cromatica principala. Astfel, il vom gasi sub diferite forme in toate incaperile, excelent integrat in decor.
Familia care locuieste in acest apartament de 3 camere a fost deschisa propunerii de a experimenta cu o culoare de impact, iar rezultatul i-a multumit pe deplin. Bucataria este locul preferat al familiei, aici fiind si cea mai mare cantitate de galben folosita, in nuante si proportii diferite. Tuse de galben vom gasi in living, dar si in camera copilului, in hol sau in dormitorul matrimonial.
La nivelul livingului amenajarea a fost gandita cat mai aerisit posibil, cu o mobilare axata pe piesele principale. Un set de trei corpuri asimetrice suspendate, altele doua mai mici si un corp tip comoda la baza televizorului si o canapea tip coltar compun pe scurt decorul din living. Cu ajutorul textilelor si al combinatiei de galben cu gri spatiul primeste personalitate alaturi de un iluminat scenografic care aduce un plus de stil amenajarii.
Si pentru bucatarie s-a mizat pe aceeasi linie minimala, dar cu accent pe functionalitate si, bineinteles, pe galben. Mobilierul este dispus liniar, cu spatiile de depozitare necesare; in plus, blatul de lucru se continua si de-a lungul ferestrei avand astfel mai mult spatiu pentru gatit sau luat o gustare sau pur si simplu pentru accesorii si decoratiuni. In centrul incaperii, a fost amenajat locul de luat masa cu o masa extensibila alba si scaune tip Eames galbene. Draperia in stil roman atrage privirea prin imprimeul sau vesel.
Pentru dormitor, s-a mizat pe nuante mai blande, neutre, mai odihnitoare. Galbenul este prezent discret la nivelul cuverturii si al pernelor decorative. Dorind sa creeze impresia de spatialitate, designerul a mizat pe o idee pe cat de simpla, pe atat de eficienta: montarea a doua oglinzi dispuse simetric de o parte si cealalta a patului. Pe mijloc a fost integrata o zona ce imita caramizile, iar tablia tapitata a patului aduce un plus de confort.
Camera copiilor ne introduce intr-o lume vesela si colorata, in care galbenul joaca rolul principal. Decorul este echilibrat cu alb, crem si bej, iar lumina naturala face ca spatiul sa para mai mare, mai aerisit. Tapetul cu imprimeu viu colorat creeaza un perete-accent ce atrage atentia de la intrarea in camera. La fereastra a fost gandit spatiul pentru birou, sub forma unui blat lung, cu depozitare pe ambele laturi.
Functional a fost amenajat si spatiul din baie, astfel incat sa poata fi integrata masina de spalat rufe si depozitare sub forma a doua dulapuri suprapuse. Fiecare spatiu din acest apartament este o sursa de inspiratie si speram sa-ti fie de folos pentru propria renovare!
Designer: Anna Voroshilina