Pentru renovarea apartamentului de 3 camere, aceasta familie cu doi copii a apelat la designerii de la Inside Story. Si-au dorit un design actual, cu incaperi luminoase si primitoare, cu zone de depozitare si o bucatarie functionala.

Apartamentul are o suprafata de 63 metri patrati, iar camerele sunt destul de mici. De aici si nevoia ca viitoarea amenajare sa fie cat mai aerisita posibil, fara spatii ingramadite si dulapuri greoaie.

Tinand cont de nevoile si dorintele membrilor familiei, designerii le-au propus o amenajare in spirit nordic, cu mult alb si lemn de stejar pentru a pastra spatiile luminoase, iar pentru mobilare au mizat pe corpuri modulare care nu agreseaza vizual spatiul.

In living, predomina un joc geometric discret pe care il regasim atat la nivelul pieselor de mobilier, cat si la nivelul covorului sau al draperiilor. Caramida aparenta aduce un plus de textura, iar accentele de culoare dau o nota vesela spatiului. Suprafata de aproape 20 de metri patrati a permis si amenajarea unui loc de luat masa.

Pentru a crea o largire a spatiului, a fost eliminata usa de la living, iar o parte a holului a fost amenajat ca o continuare a camerei printr-un loc de lectura cu biblioteca si spatiu de sezut. Excelenta abordare! Tot aici vom gasi si o parte din spatiile de depozitare sub forma unor dulapuri amenajate in dreptul dormitoarelor.

Bucataria de aproape 6 metri patrati a fost optimizata printr-o dispunere paralela a dulapurilor, folosind spatiul pe verticala. Electrocasnicele au fost incorporate in mobilier pentru a pastra decorul cat mai ordonat si unitar. Braul dintre corpurile superioare si cele inferioare este placat cu panou din sticla pentru a reflecta lumina si a amplifica pe cat posibil spatiul. In acelasi scop, au fost adaugate benzi LED sub dulapuri.

Dormitorul matrimonial preia paleta de culori din living. In ciuda spatiului de doar 9 metri patrati, designerii au reusit sa integreze zone de depozitare dispuse simetric de o parte si cealalta a patului, dar si o comoda si un mic spatiu de lucru sau masuta de machiaj, dupa caz. Albul si lemnul fac casa buna impreuna in aceasta amenajare.

Camera copiilor a primit si ea o optimizare pe masura. Mobilierul a fost realizat pe comanda dupa schitele designerilor, integrand doua paturi, dulap pentru haine si diverse sertare. De cealalta parte a camerei, a fost amenajata zona de studiu, cu un birou lung si dulapuri pentru carti, caiete si alte materiale necesare copiilor la scoala.

Incearca gratuit o saltea! Ai 30 de zile de teste + o perna gratuit!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!
Comentarii