Pentru multi dintre noi aceasta situatie pare cunoscuta: o familie tanara isi cumpara un apartament intr-un bloc vechi si, apoi de cele mai multe ori, incepe un sinuos proces de renovare si amenajare.

Acesta a fost cazul si pentru Oana si Mihai, doi tineri din Bucuresti care, dupa achizitionarea unui apartament de 75 metri patrati de pe strada Nerva Traian, au apelat la ajutorul specialistilor din cadrul studioului Republic of architects pentru a-si transforma viitoarea locuinta intr-un loc placut, adaptat nevoilor lor.

Situat la ultimul nivel al unui bloc din anii 1980, apartamentul a necesit o renovare completa. Amenajarea a presupus demolari, tamplarie noua, usi noi, inlocuirea instalatiilor sanitare, termice si electrice si a pardoselilor, precum si zugravirea peretilor, achizitionarea mobilierului, a corpurilor de iluminat si a electrocasnicelor. Costul total s-a ridicat astfel la 30.000 de euro.

Amenajarea a urmarit crearea unui ambient placut si organizat iar fluiditatea spatiilor sa permita o comunicare usoara intre zone si camere. Pentru a evita instalarea de corpuri de mobilier ce ar fi fracturat spatiile mici ale camerelor, arhitectii au optat pentru mobilier integrat in pereti.  Liniile simple si suprafetele netede, lucioase ale mobilierului alb reflecta lumina si amplifica spatiul. Mobilierul decupat are rolul de a realiza o separatie discreta la nivel vizual intre spatiul dedicat bucatariei si cel al holului de la intrare.

Citește si: 30 de idei pentru livinguri minimaliste

S-a optat pentru materiale naturale si finisaje ce creeaza suprafete uniforme, discrete si neutre – alb, negru, gri, nuante naturale de lemn. Acelasi efect obtinut si prin pardoseala din lemn, uniformitatea placilor de gresie si faianta, mobilierul din MDF alb cu insertii de furnir, sticla pe perete in bucatarie.

Mobilierul a fost achizitionat de la Ikea, Jysk si Mobexpert, cel din bucatarie fiind realizat la comanda. O parte din corpurile de iluminat sunt de la Ikea si Evalight, iar pentru zona de acces si din living, acestea au fost realizate in atelierul arhitectilor cu elemente achizitionate din magazine de retail - bare din lemn ceruite, cabluri metalice, lampi cu fasung simplu, forma liniara a acestora creand o legatura discreta intre camerele mentionate. 

Vine Craciunul! Pregateste casa pentru cei dragi cu decoratiuni speciale! Avem cateva sute de recomandari aici!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!