Apartament la mansarda – cand pasiunea cucereste spatiul

Putine sunt amenajarile care ne-au impresionat de-a lungul timpului! Dar si atunci cand le gasim nu ezitam nicio clipa sa le impartasim cu voi. Acesta este si cazul acestei locuinte absolut incantoare.

Deschide Galeria

Cu o frumusete ce rezulta din simplitatea detaliilor, acest apartament este special prin prisma configuratiei lui. Pozitionat la mansarda, cu o scara ce separa zona de zi de spatiul pentru dormit, locul acesta te cucereste iremediabil de la prima vedere a imaginilor.

Avand o priveliste incredibila si o luminozitate sporita gratie ferestrelor generoase tipice unor mansarde, spatiul respira un aer boem. Amenajat in stil nordic, cu influente minimaliste, cu un alb predominant, apartamentul este visul oricarui artist care isi doreste un spatiu doar al lui in care sa traiasca si sa lucreze in acelasi timp. Albul este contrabalansat de accentele de negru, care reusesc sa echilibreze decorul, sa-i ofere putin dramatism si profunzime.

Ne place cum designerul a ales sa creeze mai multe puncte de interes in amenajare: semineul pe colt, tablourile pe tot peretele cu usa de la intrare, locul de luat masa cu scaune negre sau frontul dintre corpurile din bucatarie. Si pentru ca tot am mentionat-o, de remarcat sunt dulapurile din acest sector, adaptate la tavanul inclinat si inalt in acelasi timp; astfel depozitarea a fost gandita in principal pe verticala pentru a profita de metri patrati disponibili. Desi spatiul pare mare, in realitate nu depaseste 50 de metri patrati. Trucurile folosite (pereti albi complet, pardoseala alba si lumini de ambient) ajuta spatiul sa para mai mare.

Dormitorul situat in partea superioara a mansardei este locul ideal pentru inspiratie si contemplare. Avand montate 2 ferestre chiar in tavan, lumina patrunde nestingherita pe timpul zilei, iar noaptea poti admira cerul instelat. Atat zona de living cat si dormitorul au iesiri spre o terasa care iti permite sa admiri panorama asupra orasului.

Farmecul amenajarii se contureaza in jurul detaliilor cum ar fi fotografiile in alb-negru, expuse pe peretii locuintei, unele inramate, veritabile tablouri, iar altele lipite pur si simplu.

Sursa foto: planete-deco

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole