Bucatariile albe se numara printre cel mai des intalnite tendinte in domeniul amenajarilor interioare. De influenta minimalista, albul in bucatarie castiga din ce in ce mai multi adepti prin simplitatea si efectul creat in ansamblul amenajarii locuintei. In plus, atunci cand veti simti nevoia sa faceti o schimbare, veti constata ca e mai usor avand un fundal alb care va permite sa adaugati accente care sa imbogateasca vizual spatiul. Iata cum puteti realiza aceste lucruri.

Orice accesoriu colorat ati alege, acesta va anima cu siguranta atmosfera. Albul permite culorilor sa iasa in evidenta asa ca orice nuanta veti folosi, schimbarea va fi remarcata. Pe etajere puteti aduce decoratiuni sub forma unor vaze, a unor suporturi de lumanari sau a unor boluri colorate, preferabil culori complementare. Asezati-le sub forma unei colectii de 3 sau 5 piese.

O alta abordare poate fi la nivelul textilelor din bucataria respectiva. Inlocuiti perdeaua alba cu una viu colorata, cu model sau nu, pentru a mai inviora atmosfera. Daca veti asorta cu pernutele de sezut de pe scaun veti obtine coeziune la nivelul amenajarii.

Schimbati tapiteria scaunelor din bucatarie. Puteti incerca un model diferit pentru fiecare scaun sau pastra acelasi tipar pentru toate. Indiferent de decizie, fiti siguri ca veti produce o schimbare de impact.

Nimic nu iese in evidenta mai mult decat o culoare pe un fundal alb. De aceea, cand veti simti momentul unei schimbari, profitati de acest truc: alegeti o culoare si vopsiti tocul ferestrei sau etajerele din interiorul dulapurilor (asta in cazul in care exista geamuri montate la usile dulapurilor). Pentru unitate, alegeti cel putin inca un element care sa asigure coerenta: un cos cu fructe, o vaza cu flori sau vesela in nuanta aleasa initial.

Pentru cei curajosi, recomandam o idee pe masura: zugravirea tavanului intr-o culoare intensa. Cand va veti plictisi de atmosfera complet alba, alegeti o vopsea galbena si zugraviti tavanul cu ea. In galerie veti regasi o astfel de amenajare.

Si daca tot suntem la capitolul vopsea, puteti sa vopsiti si parti din mobilier. Alegeti o nuanta saturata, eventual in tonuri mai inchise pentru a oferi profunzime decorului. De preferat este vopsirea dulapurilor inferioare pentru a nu inchide atmosfera din bucatarie.

Daca va aflati in plin proces de renovare si amenajare si va doriti mobilier alb, puteti adauga un accent de culoare frontului dintre corpurile bucatariei, acea zona dintre dulapurile de sus si blatul de lucru. Optiunile ar fi sticla securizata termo-rezistenta intr-o culoare preferata sau un model de faianta viu colorat. Daca exista posibilitatea, puteti ruga un artist sa va picteze un model pe flisele respective. Orice idee originala este binevenita.

Si electrocasnicele pot fi colorate. Cele din gama SMEG ofera variante potrivite pentru orice gusturi. Chiar si corpurile de iluminat pot fi alese in culori care sa se asorteze cu oricare alt element colorat din bucatarie. Fiti creativi si bucurati-va de fiecare camera din casele dumneavoastra. 

Sursa foto: pinterest.com

Alege din peste 50.000 de produse de mobilier si decoratiuni!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!