Caramida, microciment si glasvand sau cum te poate surprinde un spatiu de 41 mp

Amenajarile contemporane ne propun o oarecare iesire din zona de confort: spatii cu bucatarii deschise, finisaje de inspiratie industriala, caramida aparenta, corpuri de iluminat minimaliste si mobilare perceputa ca sumara. Pentru cei obisnuiti cu modelele apartamentelor din perioada comunista, o astfel de abordare pare caraghioasa, rece si ineficienta. Suntem de acord ca spatiile se pot transforma si evolua asa ca prin amenajarea de astazi iti propunem sa dai o sansa unor astfel de proiecte si sa le privesti cu mai multa deschidere.

Deschide Galeria

Viziunea propusa de acest designer este una actuala, cu accente industriale sau chiar de loft. Daca ai fost obisnuit sa vezi caramida doar la exterior, iata ca aici, rolul ei este unul decorativ ca finisaj la interior. Si, ca sa completam viziunea, te invitam sa remarci culoarea de baza pentru pereti, un gri asemanator betonului din structura unui bloc. De fapt, acesta se numeste microciment si poate sa fie placut chiar si intr-un interior de apartament daca folosesti un iluminat adecvat si culori care sa echilibreze si sa incalzeasca spatiul.

Sa vorbim si despre configuratia acestui apartament de 41 metri patrati. Initial, gandit ca un loft, cu o camera mare, spatiul a primit o noua functiune, aceea a dormitorului. Cu ajutorul unui perete interior anterior trasat, s-a putut amenaja un glasvand pe cadru de metal si usi culisante. A fost redus perimetrul livingului, insa beneficiarul primeste un somn odihnitor pe un pat confortabil. Pentru un plus de intimitate, au fost adaugate draperii.

Nevoile de depozitare raman neschimbate. Atunci, dar si acum, ne sunt necesare spatii functionale pentru haine, pentru lenjerii de pat, pilote, perne si cuverturi, spatii pentru a depozita aspiratorul, mopul, gentile de voiaj sau rucsacurile. Si trebuie sa adaugam si partea de incaltaminte. In cazul apartamentului, aceste zone de depozitare au fost conturate pe de o parte in spatiul de dormit, dar si pe hol, intr-un mic dressing, chiar langa usa de la intrare.

Bucataria este in plan deschis, comunicand direct cu holul si cu livingul. Dispunerea este compacta, cu mobilier suficient cat sa asigure nevoile de depozitare si incorporare a electrocasnicelor. In aceasta parte a locuintei, spatiul primeste lumina naturala din plin, astfel ca bucataria si mergand chiar pana in hol, pare mai spatioasa.

Acorda atentia cuvenita iluminatului! E important sa incluzi aceste detalii chiar din primele faze ale renovarii sau amenajarii. Asigura lumina uniforma fiecarei zone in parte si nu lasa niciun colt in intuneric. Inspira-te din felul cum a fost gandit in acest apartament: avem o lumina generala in living, dar si lampi mici cu lumina difuza pe peretele cu canapeaua. In zona de dormit, pe tavan spoturile ofera lumina necesara spatiului, la care se adauga cele doua mici corpuri fixate deasupra tabliei patului pentru citit. Mergand inspre bucatarie, vom gasi spoturi deasupra zonei de lucru, iar spatiul pentru luat masa primeste si el o lumina de accent gratie unor suspensii elegante. Si, bineinteles, ca holul are si el nevoie de iluminat. Aici s-au folosit trei corpuri suspendate, dispuse simetric, pentru a asigura un nivel optim de lumina.

Ne dorim sa gasesti inspiratie in acest apartament si ca ideile abordate aici sa-ti fie de folos in orice fel de amenajare ti-ai dori sa creezi in propria locuinta!

Designer: Vera Nikolaenko

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole