Casele cititorilor: garsoniera cocheta amenajata de Ioana

Pentru astazi iti propunem o noua amenajare realizata de una din cititoarele noastre. Ioana ne-a trimis imagini cu o garsoniera pe care a decorat-o pentru prietena ei. Iata, pe scurt, si povestea.

Deschide Galeria

"Spatiul de 30 metri patrati se afla intr-o vila din Bucuresti, construita in perioada interbelica. Am indragit inca de la inceput garsoniera pentru ca i-am vazut potentialul si m-am bucurat mult cand mi s-a dat sansa sa o amenajez.

Am pastrat ceea ce a putut fi reconditionat: usile, parchetul si ferestrele. Mi-am dorit astfel sa redau o parte din farmecul acela de epoca pe care il emana imobilul. Si lustra din camera face parte din aceeasi poveste, fiind achizitionata dintr-un targ de antichitati. Din pacate, pardoseala din hol si baie nu a putut fi recuperata, mozaicul fiind destul de avariat. Am optat pentru un model in spiritul celui initial si cred ca am facut o alegere buna.

Camera principala am gandit-o ca pe o zona unitara, multifunctionala. Aici gasim bucataria, un mic living, iar divanul este si zona de dormit; de aceea, am ales o saltea confortabila pentru un somn odihnitor si am decorat-o cu perne ca sa para canapea. Tot aici, am gandit si o zona de relaxare sau lectura, cu fotoliu, semineu si masuta de cafea. Televizorul l-am asezat astfel incat sa poata fi vazut din toata camera.

Cromatic, am ales ca baza albul si am adaugat accente de negru pentru un plus de eleganta si nuante de turcoaz la nivelul accesoriilor.

Initial, bucataria se afla intr-o incapere separata. Incaperea respectiva am transformat-o in spatiu pentru dressing, iar bucataria am mutat-o in camera principala. Pentru a pastra totul unitar si ordonat, bucataria este dispusa liniar, compact si electrocasnice incorporate. Din peretele alocat bucatariei am creat si un spatiu multifunctional care poate fi folosit ca birou si ca loc de luat masa.

In baie si in hol am folosit acelasi tip de placi la nivelul pardoselii pentru a crea continuitate decorului. Pentru baie, am gandit amenajarea in acelasi spirit al epocii, dar intr-o nota moderna si functionala cu o zona de dus tip walk-in, cu scurgere in pardoseala. Accentele turcoaz ale accesoriilor si iedera verde aduc un strop de culoare spatiului preponderent alb."

Speram sa te inspire si pe tine aceasta amenajare!

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole