Culoarea galben in amenajari interioare – da sau nu?

Asociat in special cu perioada verii si cu caldura soarelui, galbenul puternic este o idee buna in orice amenajare interioara, chiar si in spatii mici, daca nu abuzam de el pe suprafete foarte intinse. In general, este o culoare care da senzatia de deschidere si luminozitate, insa, in acelasi timp, specialistii nu o recomanda pentru camerele copiilor in forma sa pura pentru ca ii agita foarte tare si devin irascibili.

Deschide Galeria

Ideal, galbenul pur se foloseste pentru accente – fie un accesoriu, o singura piesa de mobilier, cum ar fi o noptiera sau o lampa intr-un interior monocrom sau intr-o amenajare alb-negru. Galbenul pastel este recomandat pentru pereti, pentru tapet, perdele sau pentru bai. Daca nuanta este mai intensa, acesta poate fi temperat  foarte usor daca il asociati cu alb.

Galbenul se potriveste foarte bine si in bucatarii mici, cu conditia ca acestea sa fie bine luminate. Jucati-va cu incredere cu galben si cu verde in materie de gresie sau faianta, sau pastrati bucataria monocroma si vopsiti frigiderul. Veti optine un interior retro.

Nu recomandam galbenul puternic in cantitati mari pentru dormitoare. Fiind o culoare specifica oamenilor activ, miezului zilei si caldurii, aceasta ar putea agita si da o stare de disconfort. Rezumati-va la lenjerii de pat in tonuri de galben, cum spuneam mai devreme, o noptiera moderna, tablia patului sau poate un covor foarte moale. Daca insistati sa instalati un tapet si aici optati pentru galben pai sau galben miere.  

In cazul in care aveti o casa amenajata in stil contemporan sau minimalist, galbenul se potriveste de minune. Alegeti o canapea de aceasta culoare intr-un living complet alb, jucati-va cu vopseaua in cazul usilor sau al scaunelor din zona de dining, nu uitati de tocurile geamurilor si de dulapioarele mici din bucatarie. Cheia este sa nu exagerati, galbenul fiind totusi o culoare care atrage atentia foarte mult. Un interior plin e puncte focale devine obositor. 

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole