Cum a fost transformat un apartament de 68 mp si ce poti invata din aceasta renovare

Iti spuneam intr-un articol precedent ca o renovare se poate face si cu un buget redus, atata timp cat schimbarile presupun nu neaparat inlocuirea unor finisaje sau piese de mobilier, cat refolosirea lor in contextul reamenajarii. Ne-am hotarat sa revenim cu o astfel de abordare si iti propunem o noua sursa de inspiratie.

Deschide Galeria

Vorbim despre un apartament de 2 camere, cu o suprafata totala de 68 metri patrati, cu o zona de zi generoasa, avand un loc pentru dining bine definit. Parchetul a fost pastrat, fiind intr-o stare buna (recent reconditionat). De asemenea, peretii au fost zugraviti folosind o nuanta deschisa care sa sporeasca luminozitatea in incapere.

Zona de zi

Schimbarile operate in living sunt minimale, accentul fiind pus pe accesorii si decoratiuni. S-a pastrat canapeaua, fiind relativ noua. Masuta de cafea vine ca o nota de accent, ea fiind creata dintr-un palet vopsit in alb. Cele 4 ladite reconditionate si vopsite atrag privirea, fiind o solutie ieftina, dar de impact. A fost schimbata si consola pe care este asezat televizorul. Zona de dining se afla intr-o camera alaturata, dar comunica direct cu livingul, usile fiind deschise. Aici, mobilierul cel vechi (dupa cum vei vedea in imagini) a fost inlaturat. Acum avem o masa care poate primi oaspeti si o mini-biblioteca cu rafturi deschise. Corpul de iluminat de deasupra mesei pune in valoare intreaga amenajare.

Bucataria

Bucataria este una din camerele care a suferit o schimbare majora, dupa cum vei vedea si in imaginile din galerie. De la pereti, pana la mobilier si electrocasnice, rezultatul este amenajare moderna de bucatarie, mai luminoasa si mai functionala. Placile vechi de faianta s-au pastrat dar au fost vopsite in alb pentru ca amenajarea sa fie mai coerenta. Decorul ne aminteste de stilul scandinav, bucataria fiind acum mai primitoare si mai calduroasa prin prisma lemnului parchetului si blatului de lucru. Masa veche nu a fost inlocuita, ci reparata si vopsita. Scaunele sunt si ele noi.

Dormitor si baie

Si pentru dormitor, modificarile au condus spre o camera total schimbata. Amenajarea este mult mai luminoasa gratie nuantei peretilor zugraviti, dar si a mobilierului alb (dulapul si noptierele). Noul decor inspira relaxare si confort, reamenajarea fiind mai mult decat necesara tinand cont de starea precara anterioara a camerei.

Baia vine si ea cu cateva modificari menite sa imbunatateasca atat aspectul cat si functionalitatea. Usile cabinei de dus au fost inlocuite, la fel si lavoarul, precum si dulapul de sub el. In locul fostei oglinzi, vom gasi acum un dulap cu oglinda oferind astfel mai mult spatiu pentru depozitare. Mici schimbari au fost operate si pe hol, spatiul fiind mai primitor si mai luminos.

Ne-a placut mult cum a fost gandita aceasta reamenajare a spatiului si credem ca este o sursa veritabila pentru toti cei care isi doresc un nou aspect pentru casa lor, fara a cheltui o avere.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole