Cum sa eviti cele mai comune greseli in amenajare – partea I

In incercarea de a avea o locuinta moderna si care sa ne reprezinte cat mai bine, putem cadea prada unor impulsuri stilistice greu de reparat. De aceea, am strans la un loc cele mai comune greseli pe care designerii de interior le-au remarcat in proiectele de amenajare. Tine seama de aceste sfaturi fie ca te afli pe punctul de a decora sau de a da o noua imagine casei tale. 

Deschide Galeria

In primul rand, nu neglija spatiul din vestibul – lipsa unui decor coerent va da senzatia unui interior anost. Tocmai de aceea, iti recomandam sa folosesti holul de la intrare pentru a face o declaratie stilistica. Alege o masuta mai speciala sau un tapet cu imprimeuri vii. Toti oaspetii si toti membri familiei vor beneficia de atmosfera particulara pe care o vei imprima casei. 

Mobila veche da senzatia de calatorie in timp si nu intr-un sens placut – camerele par mai mici, culorile inchise creeaza un cadru sumbru, iar functionalitatea este pierduta din cauza nepotrivirii cu stilul tau activ de viata. Investeste in mobila mai putina, in piese in tonuri neutre care deschid spatiul si adauga accente de culoare.

Citeste si cum sa iti faci un living mai confortabil in 8 pasi 

Daca iti plac fotografiile, evita sa expui multe intr-un singur loc, mai ales daca vorbim despre o masa sau o alta piesa de mobilier care isi pierde in acest fel utilitatea. Pentru a castiga spatiul si a-ti multumi si sufletul, inrameaza cateva fotografii intr-o colectie de rame si expune-le pe un perete. Vei face astfel o mini-expozitie de amintiri personale, dar vei avea de castigat si in privinta decorului.

Cablurile nefolosite pe care le lasi la vedere nu vor face decat sa adauge o bila neagra in amenajare. O solutie eficienta care te va lasa sa le ai la indemana atunci cand ai nevoie de ele este un organizator bine compartimentat. Poti opta pentru unul din carton colorat sau poti transforma o cutie spatioasa intr-un asemenea suport. 

Un living aglomerat si decorat la intamplare  va parea intotdeauna greu de folosit. Iti sugeram sa degajezi spatiul, lasand doar anumite piese de mobilier si sa pui in valoare sursele de lumina naturala. Vei obtine o amenajare care te va inspira la relaxare. 

Zona de dining trebuie sa fie lejera si foarte aeristita. Scapa de scaunele vechi si greoaie si opteaza pentru modele simple, cu design confortabil. Pana la urma aici iei masa si aceste momente trebuie sa fie dintre cele mai placute petrecute acasa.

Citeste si cum poti avea un dormitor mai confortabil

Nu asorta toata amenajarea dormitorului – de fiecare data cand vei intra in aceasta incapere vei avea neplacuta senzatie ca te scufunzi intr-o mare de culoare unitara. Mai mult, acest tot cromatic te va obosi si te va impiedica sa ai un somn odihnitor. Creeaza un singur punct focal in dormitor – poate fi un pat cu baldachin, sau un pat imbracat intr-o cuvertura cu ornamente bogate. Pastreaza restul camerei cat mai aerisit si vei observa beneficiile.

Urmand acesti pasi punctuali, vei evita greselile in amenajare si te vei putea bucura de o casa ordonata si primitoare.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole