Sarbatoarea de Halloween se apropie cu pasi repezi. Si ce ar fi Halloween-ul fara un dovleac frumos sculptat cu modele haioase si care sa inveseleasca atmosfera? E timpul sa invatam cum se sculpteaza un dovleac. Iata ce trebuie facut.
In primul rand, ne trebuie un dovleac. Il poti cumpara din piata sau de la supermarket. Alege un dovleac sanatos, fara pete sau crestaturi, de o marime medie, potrivita pentru modelul pe care vrei sa il sculptezi. Daca vrei sa faci unul mai elaborat alege un dovleac mai mare. Important e si momentul achizitionarii: cu maxim o saptamana inainte de Halloween. Daca alegi sa il sculptezi cu cateva zile inainte, pastreaza-l intr-o galeata cu putina apa pentru a-i mentine umezeala si un aspect cat mai intact.
Alege modalitatea prin care il vei sculpta. De obicei, se foloseste un cutit cu zimti si un obiect ascutit, ca o tepusa pentru a realiza cu precizie modelul. Pentru a-ti usura munca, deseneaza cu un marker modelul pe care ti-l doresti. De asemenea, poti folosi si modele printate dupa care sa trasezi liniile desenului. Copiii pot fi implicati in acest fel de proiect DIY. Cu siguranta se vor amuza sa deseneze pe dovleac.
Pregateste suprafata de lucru. Intinde cateva ziare sau pungi pentru a curata mai usor ulterior. Cu ajutorul cutitului, taie capacul de la dovleac. Il poti decupa in forma de stea pentru un plus de efect. Important este sa nu faci taietura perfect verticala ci inclina un pic cutitul spre centrul dovleacului pentru ca apoi capacul sa poata sta fix si sa nu se afunde in interior. Dupa ce ai indepartat capacul, curata miezul cu ajutorul unei linguri normale sau a unei cupe de inghetata. Curata-l cat de bine poti pentru ca lumina sa patrunda cat mai mult prin peretii dovleacului.
Acum e momentul sa sculptezi modelul ales. Taie usor cu miscari de inainte si inapoi si nu te grabi! Inlatura pe parcurs bucatile ramase si continua pana ai terminat modelul. In galerie vei gasi cateva idei din care sa te inspiri pentru modelul de pe dovleac.
Gandeste-te apoi ce modalitate vei folosi pentru a-l lumina. Poti folosi lumanari, insa asigura-te ca exista suficient oxigen pentru arderea ei; e indicat sa inlaturi capacul pentru o aerisire eficienta. Pentru stabilitate, pune o bucata de lemn pe fundul dovleacului si apoi fixeaza lumanarile. Cu o lumanare tip LED iti va fi mai usor sa te bucuri de sarbatoarea de Halloween fara teama de accidente.