Cum se creste Limba Soacrei (Sansevieria)?

Sansevieria, cunoscuta si sub numele popular de Limba soacrei, este o planta care reuseste sa iasa in evidenta in orice incapere, indiferent de celelalte plante aflate in jurul ei. Denumirea de “Limba Soacrei” vine de la frunzele foarte lungi, rezistente si ascutite, care sunt asemanate conform vorbelor din popor cu limba soacrei, mai mereu ascutita. 

Deschide Galeria

In ciuda numelui sau, aceasta planta isi merita cu desavarsire locul in casa ta, Limba soacrei este rezistenta, neavand nevoie de conditii speciale de crestere. Se potriveste perfect in spatii comerciale sau in casele celor care, fiind in permanenta ocupati, uita adesea sa ude florile la timp. De fapt, aceasta planta nu are nevoie de foarte multa apa, ci trebuie data doar cand pamantul e uscat complet. Este recomandat ca in lunile de iarna sa nu fie udata aproape deloc, pentru ca planta sa nu moara.

Limba Soacrei prefera zonele mai calduroase, de aceea nu este indicat sa o tii in aer liber in sezonul rece, iar in situatia in care doresti sa o cresti in casa, incearca sa gasesti un loc cat mai cald in care sa pozitionezi ghiveciul.

Desi nu este o conditie esentiala, planta Limba soacrei prefera zonele unde poate beneficia de foarte mult soare. Avand o expunere optima la lumina si caldura, ritmul de crestere al plantei este accelerat, permitandu-va astfel sa va bucurati intr-un timp scurt de noua planta.

Gratie formei frunzelor sale, de un verde intens, Limba soacrei ofera posibilitatea unei amenajari deosebite intr-un design interior modern. Odata ce au atins dimensiuni considerabile, frunzele pot fi impletite delicat pentru modele inedite. 

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole