Cum se poate locui confortabil intr-un apartament de 35 mp

Pentru ca orice spatiu mic merita o amenajare care sa il puna in valoare, ti-am pregatit astazi povestea unui apartament de 35 metri patrati care te va surprinde prin abordarea functionala. In plus, daca ai de amenajat un spatiu cu o suprafata asemanatoare, te poti inspira din ideile folosite de arhitecti.

Deschide Galeria

Intrucat s-a dorit ca acest mic apartament sa ofere confortul necesar unui locuit decent, specialistii s-au concentrat pe integrarea tuturor functiunilor, de la bucatarie, la un loc pentru luat masa, dormit sau lucrat. Nu au fost omise nici spatiile de depozitare, astfel ca, in final, micul studio poate deveni oricand caminul ideal pentru viitorul sau locatar.

Practic, intr-o singura incapere, arhitectii au mizat pe diverse solutii practice care sa le permita conturarea intr-un mod eficient a tuturor functiunilor necesare intr-un apartament. Spatiul de noapte este delimitat vizual de zona de zi printr-un panou despartitor. In rest, toate celelalte zone comunica intre ele.

De remarcat ca fiecare functiune in parte este una de sine statatoare si nu integrata intr-un concept de mobilier multifunctional. Pornind din bucatarie si continuand pana in dormitor, zonele se inlantuiesc in mod coerent fara ca spatiul sa para aglomerat sau incarcat cu mobila. Dupa cum vei remarca si in imaginile din galerie, iluminatul artificial joaca un rol esential in a pune in evidenta spatiul si a crea diferite scenarii. Un lucru e cert: albul predominant impreuna cu lumina reusesc sa amplifice camera; un detaliu important ce nu poate fi ignorat in niciun fel de amenajare, cu atat mai mult intr-un spatiu mic.

Dulapurile sunt incastrate si asigura spatii de depozitare generoase pentru nevoile beneficiarului, atat in bucatarie, in zona de living si cea de birou, precum si in cea de noapte, sub forma unui dressing pentru haine.

Amenajarea urmeaza o linie minimalista, cu esente de lemn natur ce incalzesc spatiul si ii confera un aer primitor. Micile decoratiuni prezente aduc o pata de culoare in amenajare, de altfel benefice intr-un context ce ar putea parea usor monoton.

Speram sa te inspire aceasta amenajare si ca vei gasi solutii utile pentru propria locuinta indiferent de suprafata pe care o ai la dispozitie!

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole