Cum traim cu o bucatarie mica

Ne veti intreba probabil ce inseamna pentru noi o bucatarie mica? Raspunsul este subiectiv. Nu exista solutii standard care se pot lua ca atare si introduce in propria amenajare. Indiferent de spatiul pe care tu il ai la dispozitie, ne dorim sa iti extragi lucrurile/sfaturile pe care le consideri utile si care se vor potrivi cu datele din locuinta. Iata, in continuare, ce idei consideram noi a fi valabile pentru multe bucatarii mici.

bucatarie mica functionala
Deschide Galeria

Culorile deschise, albul in special, este solutia pe care poti miza indiferent de dimensiunile bucatariei tale. Alege un front alb (sau variatiuni in functie de producatori) pentru a amplifica vizual spatiul si a crea acel efect de luminozitate.

Intr-un spatiu mic, cuvantul-cheie este adaptarea. Daca visezi la seturi intregi de oale, seturi de tacamuri si vesela colorata, cu imprimeuri, ustensile din cele mai variate, atunci trebuie sa inveti sa spui stop. Intr-o bucatarie mica nu le poti avea pe toate. Dar poti sa triezi sau sa alegi strictul necesar. In plus, este necesar sa pastrezi ordinea.

Aceasta idee ni se pare foarte utila – usa glisanta in locul uneia batante. Am intalnit-o in multe amenajari si credem ca este o solutie prin care vei face economie de spatiu.

Profita de orice metru patrat, de orice colt pe care l-ai putea folosi intr-un scop util! Etajere sau rafturi pe colt, un blat din lemn cu o grosime suficienta cat sa poata integra sertare, mobilier dispus in jurul ferestrei, o masa rabatabila, iata doar cateva idei ce merita explorate.

In cazul unei bucatarii in plan deschis, o solutie ca sa creezi mai multe spatii de depozitare  este corpul tip insula de bucatarie, care poate incorpora de o parte si cealalta sertare de diferite marimi sau poate o mica biblioteca pe partea cu livingul. Un astfel de corp poate fi configurat in multe feluri, important e sa alegi pe cel util tie.

Desi neconventionala si privita cu reticenta, depozitarea deschisa in locul dulapurilor masive care ocupa spatiu poate constitui o solutie demna de luat in calcul. Din nou, selectia obiectelor necesare si mentinerea ordinii sunt un factor important in acest caz. Exploreaza ceea ce ti se potriveste, alege dupa nevoi si mergi pe solutii care functioneaza pentru tine. Imaginile propuse in galeria foto de mai sus, ne dorim sa fie cat mai elocvente in acest sens.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole