DESCHIS Gastrobar – o terasa panoramica de unde vara se simte mult mai bine

Asa cum v-am promis si saptamana trecuta voi continua subiectul teraselor din Bucuresti unde merita sa ne petrecem zilele de vara. Saptamana asta o sa va ofer cateva detalii despre DESCHIS Gastrobar, acesta este printre cele mai noi si mai creative locatii din Capitala. DESCHIS, desi este situat pe acoperisul unei foste fabrici, dispune de o gradina, un restaurant, o zona acoperita sub care se afla canapele si mese, un perete special amenajat pentru proiectia de filme si o alta zona cu nisip, unde cei care nu au putut pleca la mare se pot consola introducandu-si picioarele in nisip si privind pescarusii care se rotesc pe cer si dau tarcoale Dambovitei. Cuvintele cheie ale acestui spatiu sunt: deschis, gradina, nisip, lemn, apus, spatiu de lucru, film, experimental, panoramic, puzzle, multifunctional.

Deschide Galeria

Dupa cum spuneam, DESCHIS Gastrobar este situat pe acoperisul Industriei Bumabacului, langa malul Dambovitei, in vecinatatea celor de la Atelierul de Productie si Nod Makerspace. DESCHIS si-a propus sa uneasca, intr-un cadru lejer, comunitatea de oameni activi-creativi si sa puna la dispozitie spatiul de 500 de metri patrati ideilor frumoase.

Printre altele acesta este primul restaurant si spatiu cultural plasat pe acoperisul unei cladiri din Bucuresti, 500 de metri patrati de spatiu experimental in aer liber, unde se intalnesc filmul, teatrul, expozitii, voia buna si mancarea buna.

Proiectarea terasei a durat sase luni iar executia ei inca alte trei luni, iar pe parcursul verii va mai primi o serie de completari. Proiectarea s-a facut impreuna cu cei de la biroul de arhitectura si urbanism Wolfhouse Productions. Acesta este un birou tanar, focusat pe realizarea de proiecte interesante din arhitectura, urbanism si alte domenii conexe, proiecte realizate avand la baza mijloace sustenabile.

Cei de la Wolfhouse Productions au participat la o multe de concursuri pe care, in mare parte, le-au castigat, dar au si o serie de proiecte concretizate precum amenajarea unei plaje din Romania, amenajari temporare in cladiri vechi si piese de mobilier de muzeu.

Gastrobar este gandit, in primul rand, din perspectiva orasului care are nevoie de viata in jurul Dambovitei. Asa ca profita de caracterul panoramic al terasei prin amenajarea alveolelor panoramice inspre Dambovita. De asemenea, aflandu-se pe culoarul verde al apei, gastrobarul este gandit cu multa vegetatie – ca o gradina pe acoperis.

In al doilea rand, terasa se bucura de vecinatii atipice, iar peisajul industrial al Fabricii de Bumbac ofera un aer neconventional rooftop-barului, la fel ca si vecinatatea cu Nod Makerspace (spatiu de lucru pentru designeri si inventatori) care aduce in ecuatie aerul experimental al inovatiei si o comunitate de creativi. 

 

Fotografii realizate cu aparatura oferita de F64.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole