Prietenele noastre de la Miso Architects ne propun astazi un proiect special sub forma amenajarii unui apartament de 2 camere din zona centrala a Bucurestiului. Locuinta este destinata unui tanar care a dorit sa obtina o imagine autentica, in acord cu imobilul interbelic si stilul specific acestei perioade arhitecturale.
Suprafata totala a apartamentului de 60 metri patrati este distribuita in 2 camere mari, livingul si dormitorul, holul de acces pentru toate incaperile, bucataria, baia si o debara pentru depozitare.
Lucrarile au fost indelungate, cu o durata de aproape 6 luni din cauza structurii, a finisajelor si instalatiilor invechite ce au fost refacute si inlocuite aproape in totalitate. Pentru a reda ideea de loft, a fost pastrat parchetul original (a necesitat reconditionare), iar caramida din bucatarie a fost curatata si vopsita in alb. Pentru hol si living a fost aplicata caramida aparenta, iar in baie s-a folosit gresie de un gri matuit, care imita betonul, completand astfel atmosfera originala a apartamentului,
Mihaela si Sorana ne marturisesc ca cea mai mare provocare au intampinat-o in bucatarie; in cei 7 metri patrati pe care i-au avut la dispozitie a fost nevoie sa integreze si centrala termica, inclusiv tevile, masina de spalat rufe, spatii de depozitare plus toate electrocasnicele necesare in orice bucatarie. Tinand cont de toate necesitatile enumerate precum si de dorintele beneficiarului, noua bucatarie descrie un design cu influente industriale, optimizat si functional.
Pentru a fi usor de intretinut, peretii din vecinatatea plitei si a chiuvetei au fost tratati cu vopsea speciala pentru bai si bucatarii de la Benjamin Moore. Din punct de vedere cromatic au fost imbinate textura de lemn Nuc Pacific Natur cu nuante de gri si alb in mobilierul de bucatarie, acesta continuandu-se cu o masa de tip bar pe picioare metalice. Lamelele de pe perete creeaza continuitate pe tavan, de unde se elibereaza 3 corpuri de iluminat printre bucatile de lemn peste zona de luat masa. Scaunele si accesoriile completeaza atmosfera moderna, ce contrasteaza armonios cu peretele din caramida vopsita alb.
In hol regasim una din piesele originale ale acestei amenajari, realizata special pentru acest proiect: o masa de dining cu scaune si tabureti cu perne, care se poate strange complet sub forma unei comode cu sertare. Astfel, acest spatiu se transforma rapid intr-un dining ce poate primi pana la 8 persoane. Finisajele alese imbina betonul aparent si lemnul, iar manerele completeaza stilul industrial descris in restul amenajarii. Pentru a pune in valoare acest decor, a fost integrata o oglinda mare ce creeaza impresia de adancime si dublare a spatiului.
Holul ofera si spatii generoase de depozitare care au fost fructificate sub forma unui dulap incapator cu usi din panou perforat si iluminat din interior. Gratie inaltimii apartamentului, in partea superioara a holului au fost amenajate 2 nise de depozitare, conform modelului interbelic specific.
Livingul este incaperea cea mai mare a locuintei, beneficiind de un spatiu amplu, placut si luminos. Doi pereti unul au fost placati cu caramida aparenta, fundalul ideal pentru piesele de mobilier ale camerei: biblioteca in stil industrial realizata pe comanda din tevi metalice cu rafturi de lemn si spatiu de depozitare inchis, pe o parte, si canapeaua Chesterfield din piele verde inchis, o piesa care confera un aer elegant amenajarii, pe cealalta parte. Masuta de cafea este de asemenea realizata pe comanda in atelier din lemn de stejar ars si pozitionat pe o structura de metal. Perdele, draperiile si covorul imbraca decorul, conturand in mod placut imaginea de camin primitor.
Si in dormitor vom regasi finisajele de caramida aparenta si lamelele de lemn, incadrand tablia tapitata a patului si puse in valoare de cele 2 corpuri suspendate cu lumina directionata deasupra noptierelor. Dressingul se extinde pe intreg peretele cu usa, iar intrarea in camera se realizeaza practic prin dulap; astfel intreaga zona de depozitare este optim utilizata, iar oglinzile aplicate in zona mediana maresc spatiul si amplifica lumina camerei.
Ingenios este si spatiul biroului. Pentru a crea spatii de depozitare suplimentare si a utiliza grafurile ferestrelor cat mai eficient, zona biroului a fost extinsa in sus, catre geamuri, iar latura opusa se termina printr-o bancuta cu multiple utilizari posibile. Totul este realizat pe comanda.
Fiecare functiune surprinde printr-un element inedit. Nici baia nu este mai prejos. Aici, finisajele si culorile continua linia amenajarii, piesa centrala fiind piciorul de masina de cusut (model Singer) pe care este amplasat lavoarul. Spatiul de depozitare este comprimat intr-un dulap destul de incapator, realizat cu aceleasi finisaje originale si o forma mai putin obisnuita. Zona de oglinda este maximizata pentru a mari imaginea baii, dusul este unul construit si marginit cu panou de sticla din aceleasi considerente.
Cu un design original si functional, aceasta amenajare ne-a surprins! Speram sa te inspire ideile folosite in acest apartament si daca iti doresti sa vezi si alte proiecte amenajate de Miso Architects, intra aici.