Să discutăm si despre cuvintele care reprezintă culori (chiar dacă se spune că albul si negrul sunt nonculori).
Se mai pot inventa culori noi, sau doar nuanțe de culori?
Numele de culori aparțin vocabularului de bază a unei limbi. Principalele nume de culori sunt mostenite din limba latină. Si, cum bine cunoasteți, numai trei culori (nu cele pe care le cunosteți pe lume) dintre diversele nume de culori s-au transmis tuturor limbilor romanice: alb, negru si verde.
Albul s-a păstrat cu sensul de „alb” numai în română si în sardă. În franceză are semnificația de „zori”. Franceza a luat pentru alb „blank” din germană.
Limba română păstrează si sensul din latină pentru „culoare”- ” a avea culoare”, „a-si pierde culoarea”. Si în expresii ca „om de culoare”.
Negrul este unul dintre termenii latinesti care s-au transmis tuturor limbilor romanice. Are la bază cuvântul latinesc „niger, nigrum”, cu etimologie necunoscută (pentru limba latină). În limba română este mostenit din latină.
Însă, în latina clasică, „nigrum” însemna „negru strălucitor” si se opunea lui „ater”, care era folosit pentru „negru mat” (la fel era si pentru „alb”- „albus” reprezenta „albul mat” opus lui „candidus”- „alb strălucitor” (a se vedea si „candidat”).
În latina târzie, această opoziție s-a pierdut si s-a păstrat numai un termen „niger” si „albus”.
„Negru” are o familie bogată de cuvinte si de derivate: „negreață”, ” a înnegri”. La fel si „alb”- ” a albi”, „albicios”..etc.
Derivate ca „negrisor”, „negruț”, „negricios” sunt formate pe teren românesc. Mai sunt unele care au circulat în trecut, ca „negrime” (apare în Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir) care există si în megleno-română „nigrimi”.
Pentru o imagine completă asupra terminologiei legate de culori vedeți arta poetică, poeziile. Poeziile aduc o imagine completă asupra terminologiei legate de culori decât o fac picturile.