Laitmotivul acestei amenajari sunt nuantele de albastru folosite ca accent la piesele de mobilier si accesorii cat si placile terazzo moderne utilizate in logie si baie. Pe un fundal general de alb si crem, acestea creeaza o atmosfera linistitoare, relaxanta.
Beneficiarul este o doamna tanara ce isi dorea un apartament luminos, decorat cu accente de albastru. Designerul i-a propus inca de la inceput transformarea apartamentului in studio, astfel ca dormitorul a fost separat de zona de zi printr-o usa glisanta, mascata in perete.
Zona de zi este in general inima casei iar in cazul acesta este un spatiu compact si confortabil, asigurand utilitatea necesara. Compusa din linia de bucatarie, canapeaua amplasata intr-un colt langa accesul in dormitor si o masa rotunda de doua persoane situata catre hol, zona de zi este armonios proportionata si asigura legatura intre spatiile locuintei.
Mobilierul de bucatarie, cu fronturi clasice frezate, a fost realizat la comanda, proprietara putand sa aleaga nuanta preferata de albastru pentru corpurile din centrul compozitiei. Dispunerea placilor ceramice intre corpurile suspendate si blat creeaza dinamism si confera spatiului un aer jovial.
Designerul a optat pentru electrocasnicele incorporabile si inaltimea pana in plafon a corpurilor suspendate (spatiul avand inaltimea de 2,7m) ceea ce a creat spatiu suplimentar de depozitare foarte util intr-o bucatarie compacta.
Suprafata baii a fost marita si s-a mutat usa catre holul de intrare. Dispune de un blat generos cu chiuveta incorporata, sertare incapatoare dedesubt si o nisa pentru masina de spalat rufe. Cada este si ea incastrata; a fost placata cu aceeasi gresie portelanata folosita la pardoseala si pereti.
In afara de baie, restul peretilor din locuinta au fost pregatiti pentru a fi vopsiti cu vopsea lavabila mata. Profilele decorative subtiri folosite la pereti si tavan confera eleganta si un grad de sofisticare spatiului, fiind foarte discrete.
Pentru pardoseala din dormitor si zona de living au optat pentru parchet laminat, intr-o nuanta calda, placuta.
Holul de acces a fost amenajat ca un spatiu primitor, perfect integrat in stilul casei. Un dulap mare, amplasat intr-o nisa de 60 de cm asigura spatiul de depozitare necesar.
Intr-o alta nisa, mai ingusta, a fost creata o zona deschisa, cu rafturi, pentru obiectele de decor si amintirile dragi ale proprietarei.
Designer: Chdesign
Foto: MARIA IRINARHOVA