Recent s-a deschis Frudisiac, o cafenea cu un design pur scandinav, situata intr-o zona a Bucurestiului foarte renumita pentru cafenelele sale – Dorobanti. I-am facut si noi o vizita si putem spune ca am ramas cu o parere foarte buna despre acest local.

Cum am intrat la Frudisiac ne-a intampinat culoarea placuta si echilibrata oferita de peretii din lemn. Forma neobisnuita a tavanului, care este de asemenea din lemn, ofera incaperii o ambianta foarte aerisita si relaxata. Ferestrele mari lasa sa patrunda inauntru multa lumina naturala.

Liniile drepte ale raftului de lemn, imbinate cu formele celorlalte obiecte de mobilier dau incaperii o anumita ordine si un anumit ritm, care pot fi gasite mai ales in amenajarile scandinave.

La Frudisiac stilul scandinav se defineste prin simplitate, functionalitate si prin imbinarea inteligenta de elemente, fara a supraincarca decorul cu elemente inutile si stridente. Mesele sunt foarte robuste: cadru de metal peste care sunt puse blaturi din lemn masiv. Scaunele rotunde, si ele din lemn, sunt mai putin sobre ca masele, au un aspect mai "jucaus", putand fi adaptate, prin invartirea blatului, in functie de inaltimea celui care vrea sa se aseze.

Lampile si celelalte elemente de mobilier apartin, in mare parte, unor marci provenite din tarile nordice. Toate acestea dau autenticitate amenajarii si ne-au facut sa ne simtim ca si cum nu am fi intr-un local din Bucuresti.

Citeste si Interviu Eliza Yokina: "Simbio este locul in care poti evada din cotidian fara sa fugi din el".

Simplitate si eleganta, iata alte doua trasaturi de baza pe care le-am gasit din belsug la Frudisiac. Cat am stat si am savurat o cafea am avut destule detalii de care sa ne "agatam" ochii: ne-am uitat cand la cuierul de metal de o forma neobisnuita din coltul camerei, cand la instalatia din tavan care pur si simplu te lasa cu gura cascata, cand la lampile negre agatate pe pereti.

Barul este cu siguranta "piesa de rezistenta". Pe langa rafturile pline cu diferite sortimente de cafea, putem vedea cateva lazi pline cu fructe care stau suspendate langa bar.

Frudisiac este locul perfect unde puteti sa savurati o cafea, un ceai sau o bucata apetisanta de prajitura, intr-un cadru autentic si pe un fundal sonor discret si fin.

Apropo de cafea, aceasta este adusa din Suedia iar ceaiul din Danemarca, dar asta este mai putin important. Locul in sine si faptul ca putem admira stilul nordic intr-o forma cat se poate de pura este principalul motiv pentru care sigur o sa revizitam, cat de curand, Frudisiac.

Fotografii realizate cu aparatura oferita de F64.ro 

Peste 500.000 de produse in stoc la cele mai mici preturi online.
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!