Amenajarea unor gradini pe acoperisurile blocurilor pare sa fie una dintre cele mai simple, si in acelasi timp, ingenioase solutii pentru a aduce niste oaze de verdeata in mijlocul oraselor. Valorificarea spatiului de pe blocuri prin amenajarea unor gradini poate fi o modalitate de a ne manifesta pasiunea pentru cultivarea plantelor, dar si o sursa de legume proaspete.
Gradinile urbane amplasate pe acoperisurile blocurilor pot fi utile atat in structurile rezidentiale, cat si in cele comerciale. Beneficiile primare includ conservarea resurselor, imbunatatirea calitatii aerului, atenuarea efectelor insulei de caldura urbana, prelungirea duratei de viata a materialelor pentru acoperisuri, izolarea fonica, si sprijinul faunei salbatice. Pe langa avantajele estetice, de infrumusetare a anumitor zone ale orasului, acoperisurile verzi pot fi si niste spatii de socializare unde oamenii sa se intalneasa si sa-si impartaseasca pasiunea pentru plante.
Si la noi in tara acest fenoment a inceput sa se dezvolte. Laurentiu Cernat, coordonatorul proiectului Gradini Urbane Comunitare, ne va impartasi mai multe informatii despre ce inseamna sa cultivi si sa ingrijesti plante pe acoperisul unui bloc dar si alte detalii despre acest subiect.
Care este conceptul Gradinilor Urbane Comunitare?
"Gradini Urbane Comunitare inseamna redobandirea naturii in spatiul construit. Cu sprijinul comunitatilor locale active cream gradini cu un design armonios, respectand si principii de permacultura. Gradinile pe care le infiintam includ o varietate mare de plante, de la pomi fructiferi si arbusti la legume, plante medicinale, aromatice si flori. Nu folosim erbicide, insecticide, pesticide sau ingrasaminte chimice."
De unde v-a venit ideea si cand ati inceput proiectul?
"De mic gradinaream cu bunicii in timpul vacantelor, apoi am gradinarit in fata blocului din Braila. In Bucuresti am devenit voluntar in cadrul proiectului Gradina din Curtea Scolii Ferdinand I. In anul 2013 am citit cartea “Gradinaritul in zonele urbane” de David Tracey, carte care m-a inspirat si mi-am zis ca putem sa facem si noi gradini urbane comunitare. Pe 25 februarie 2014 am avut prima actiune comunitara: “Seamana si tu cu noi!”, cand am pus semintele viitoarelor gradini comunitare din Bucuresti."
Cat de interesati sunt romanii de aceasta idee?
"In general ni se alatura oameni care rezoneaza cu noi si cu actiunile pe care le organizam. Este un procent mic de oameni, dar cu ajutorul acestora reusim sa transformam un spatiu betonat si arid intr-un spatiu viu si armonios."
Cati membri are echipa Gradini Urbane Comunitare?
"Fiind un proiect bazat de voluntariat, suntem o mana de oameni, pana la 10-15 oameni mai activi. In rest, alte cateva zeci de oameni participa sporadic la actiuni."
Meseriile lor au legatura cu ingrijirea plantelor?
"O parte, da, sunt horticultori, peisagisti, arhitecti, floricultori. Dar vin si oameni pasionati de plante, de comunicare sau de producerea de alimente sanatoase."
Ce soiuri de plante sunt cultivate?
"O varietate foarte mare de plante, peste o suta se specii: visin, cires, nuc, ginkgo biloba, mar, par, corcodus, salcam, ulm, paducel, catina, goji, zmeura, rosii, ardei, vinete, lavanda, craite, galbenele, pepeni, bostani, castraveti, salata, leustean, usturoi, ceapa, cartofi, morcovi, menta, busuioc, cimbru si multe alte plante."
Daca cineva ar vrea sa-si amenajeze o gradina urbana pe balcon care ar fi pasii pe care ar trebui sa-i faca?
"Observare – de cata expunere la soare beneficiaza pe zi (in functie de acest lucru se poate determina ce soiuri se pot planta), balconul este inchis sau deschis, care sunt dimensiunile acestuia si ce doreste sa planteze (sa se intereseze daca plantele respective au satisfacute cerintele fiziologice de lumina).
Planificare – (cu sau fara ajutorul unui specialist) ce planteaza si de ce materiale are nevoie – jardiniere, sol, plante, seminte s.a.
Procurarea materialelor – sa faca rost de toate materialele si sa se apuce de semanat sau plantat conform planificarii.
Ingrijirea propriu-zisa a plantelor.
Se bucura de ele si le recolteaza."