Hortensia – tot ce trebuie sa stiti despre cultivarea si ingrijirea uneia dintre cele mai populare plante de gradina

Hortensia este un arbust decorativ care produce numeroase flori, viu colorate, in inflorescente globulare. Ca origine, provine din Japonia si Asia de Sud-Est, insa este o planta foarte adaptabila la diverse tipuri de sol, prin urmare s-a raspandit prin toata lumea. In tara noastra, hortensia ramane una dintre cele mai cautate plante pentru gradini. Este posibil sa cresteti arbusti de hortensie si pe balcon, in ghivece de dimensiuni adecvate si respectand conditiile de lumina si hidratare necesare acestei plante.

Deschide Galeria

Tipuri de hortensie

Hortensia face parte din specia Hydrangea (acesta este si numele sub care este cunoscuta in tarile vorbitoare de limba engleza) si se imparte in mai multe tipologii. Din punctul de vedere al sub-speciilor, exista:

  • Hydrangea macrophylla Quadricor – o specie mai rar intalnita la noi, cu florile de culoarea galben intens si frunzele crem cu pete;
  • Hydrangea macrophylla Lilacina – dupa cum arata numele, are flori de culoarea liliacului, roz-violet, fiind printre cele mai cautate de iubitorii acestei flori;
  • Hydrangea marcrophylla Mariessii Perfecta – florile in nuanta albastru intens al acestei sub-specii atrag atentia oricui trece pe langa gradina dumneavoastra;
  • Hydrangea paniculata – aceasta sub-specie se distinge prin florile de mari dimensiuni, se regaseste mai rar in tara noastra;
  • Hydranges aspera Vilosa – trasatura caracteristica acestei plante este dimensiunea foarte mare a florilor: acestea sunt plate, de dimensiunile unei farfurii. De asemenea, frunzele acestei sub-specii ies si ele in evidenta prin coloritul mov si aspectul catifelat;
  • Hydrangea Preziosa – cu flori de culoarea roz delicat, si acest tip de hortensie se afla alaturi de cea cu flori lila in topul vanzarilor in magazinele specializate.

Din punctul de vedere al genului, hortensia se imparte in doua categorii specifice:

  • Macrophylla, care are flori sterile (nu polenizeaza) – aceasta categorie se remarca prin florile mai mai mari si rotunde;
  • Serrata, care are flori mai mari pe margini, sterile, iar in centrul inflorescentei flori mai mici si fertile (polenizeaza) – acesta este tipul de hortensie cel mai des vazuta prin gradinile si balcoanele din tara noastra.

Te-ar putea interesa si Primula, ghid pentru cultivare si ingrijire

Cultivarea si ingrijirea hortensiei

hortensie mov inflorita

1. Selectarea locului pentru plantare

Hortensia nu este o planta foarte pretentioasa, comparativ cu alte plante de gradina sau apartament. Insa are nevoie de anumite conditii de clima pentru a creste viguroasa si a inflori frumos. Primul pas in acest sens este gasirea locului ideal pentru a o planta. Arbustul de hortensie iubeste lumina soarelui, insa numai dimineata, cand nu arde cu toata puterea.

Nu faceti insa greseala sa plantati hortensiile sub umbra unui copac. Pe de o parte, radacinile copacului vor atrage toata umezeala si toti nutrientii din sol, pe de alta parte prea multa umbra nu va lasa arbustul sa creasca la dimensiunile sale normale, decat peste cativa ani. Pentru a se dezvolta nestingherite, plantele de hortensie se vor planta la distanta de minim 120 cm una de alta.

In ce priveste perioada ideala de plantare a hortensiilor, aceasta este toamna.

2. Solul

Dupa cum am specificat la inceputul articolului, hortensia se adapteaza la mai multe tipuri de sol, insa este recomandat sa preparati un sol de calitate pentru cuibul in care veti planta butasul. Acest cuib va fi sapat cu un diametru de doua ori mai mare decat cel al manunchiului de radacini.

Se va prepara un amestec de 3 parti pamant de flori, 1 parte compost si 1 parte turba. Aveti grija ca dupa ce introduceti radacinile in cuib si le acoperiti cu sol, sa va ramana suficienta compozitie pentru a crea o movilita de 5-6 cm inaltime in jurul tulpinei. Imediat dupa plantare, fiecare cuib va fi udat cu generozitate.

3. Udarea

Numele stiintific al hortensiei, Hydrangea, provine de la cuvantul grecesc hydra care inseamna apa. Asadar, hotrtensia este mare iubitoare de apa si trebuie udata in permanenta, pentru a compensa lipsa florilor. In general, nu trebuie sa lasati arbustii de hortensie sa se ofileasca, insa in special primavara trebuie sa aveti grija sa udati bine aceste plante. Atunci se formeaza mugurii de flori, iar daca se ofilesc, hortensia nu va mai inflori in timpul verii.

Cu toate acestea, nu trebuie sa „inecati” radacinile hortensiilor in prea multa apa. Primul semnal de ingrijorare in acest sens este innegrirea frunzelor. Un program de udare de 2 ori pe saptamana primavara si vara si o data pe saptamana toamna. In perioadele caniculare, udarea se va face zilnic.

4. Fertilizarea

Hortensia nu necesita un program intens de fertilizare, intrucat un sol bogat in nitrogen va conduce la o inflorire redusa a plantelor. Daca doriti sa aplicati o substanta de fertilizare, optati pentru una naturala (compost, coji de fructe si legume ramase de la prepararea meselor, etc.). In orice caz, nu se va aplica nicio substanta fertilizatoare in primele doua luni dupa plantarea unui butas nou.

In ce priveste fertilizarea periodica, aceasta se va aplica direct la radacina plantei, o data la inceputul sezonului (februarie-martie) si inca o data in timpul perioadei de inflorire (iunie-august, in functie de specie).

5. Stimularea cresterii si inmultire

Orice planta tip arbust poate fi stimulata sa se dezvolte cu o increngatura mai bogata prin tundere. In cazul arbustilor de hortensie, tunderea se va face prin „ciupirea” varfurilor nou crescute primavara, pana la nivelul primilor muguri. In ce priveste plantele mature, acestea vor fi mentinute viguroase si productive mai mult timp prin indepartearea tulpinilor celor mai vechi. Atentie! Nu se vor taia tulpinile de culoare maronie toamna, deoarece acestea vor fi cele care vor inmuguri cel mai puternic in primavara urmatoare. De asemenea, nu se taie nici inflorescentele ofilite, deoarece pe timpul sezonului rece vor avea rolul de manta de protectie pentru lastarii fragezi.

In ceea ce priveste inmultirea arbustilor de hortensie, aceasta se face prin trei modalitati: prin divizarea radacinilor, prin lastari si prin marcotaj.

Pentru metoda divizarii radacinilor:

  • Aceasta metoda functioneaza in cazul plantelor mature;
  • Se aplica primavara, inainte de infrunzire;
  • Radacinile se vor separa cu grija, evitand despicarea unei ramificatii principale;
  • Imediat dupa separarea radacinii in doua cuiburi, acestea vor fi udate cu generozitate.

Inmultirea prin lastari este cea mai simpla. Se taie lastarii nou formati in perioada februarie-iunie si se planteaza direct in pamant. Taierea se va face obligatoriu sub cativa muguri.

Pentru inmultirea prin marcotaj, urmati acesti pasi:

  • Vara, se sapa o groapa in apropierea arbustului de hortensie, avand grija sa nu taiati radacinile plantei;
  • Se indoaie o tulpina (fara a o rupe de tot!) si se indeparteaza o portiune de coaja de aproximativ 2,5 cm cu un cutitas, in zona in care tulpina atinge pamantul;
  • Zona indoita cu crestatura in coaja se acopera cu pamant, lasand o portiune de aproximativ 30 cm de tulpina in afara;
  • Toamna, o tulpina la care s-a efectuat corect marcotajul are deja radacini si este gata de plantat separat.

6. Protectia pe timpul iernii

Plantele de hortensie rezista de obicei pana la temperaturi de -15 grade Celsius. Totusi, este necesar sa le asigurati o protectie suplimentara pe durata iernii, in special butasilor nou plantati sau tulpinilor marcotate. Cel mai simplu mod de a proteja un butas de hortensie este prin acoperirea acestuia cu o movilita de pamant.

Pentru plantele mature, o folie de plastic, legata in partea de jos a tulpinii, va fi mai mult decat suficienta.

7. Boli si daunatori

Hortensia este o planta destul de rezistenta, insa poate fi afectata de cateva boli si daunatori. Acestia sunt:

  • Ciupercile (Botrytis cinerea) care se pot forma in sol, la nivelul radacinii, in cazul udarii excesive. Aceste ciuperci reduc capacitatea plantei de a absorbi apa si nutrienti. Asadar, daca observati ca planta incepe sa se ofileasca, desi este udata cu regularitate, aplicati un fungicid si reduceti programul de udare;
  • Fainarea este produsa de parazitul Microsphera polonica si se manifesta ca niste pete albicioase, de forme si dimensiuni neregulate, pe plante si butasii tineri;
  • Acarienii;
  • Afidele (paduchii de frunze).

Inainte de a cumpara un insecticid trebuie sa identificati exact daunatorul, iar atunci cand faceti aplicarea respectati cu strictete indicatiile producatorului, altfel riscati sa distrugeti arbustul de hortensie.

Cateva informatii utile despre hortensii

Schimbarea culorii

Hortensia este una dintre putinele specii de plante ale carei flori au culori diferite in functie de tipul solului in care cresc. Asadar, daca doriti sa schimbati culorile hortensiei dumneavoastra, este suficient sa modificati pH-ul solului:

  • Pentru flori albastre sau lila, pH-ul va avea un nivel intre 4 si 4,5. Acesta este intervalul pentru un sol acid si poate fi obtinut prin adaugarea de: coji de fructe, coji de oua, zat de cafea, coji rase de citrice, rumegus;
  • Pentru flori roz sau rosii, pH-ul trebuie sa fie intre 5 si 5,6 corespunzator unui sol alcalin. Pentru a mari alcalinitatea solului, se va adauga var, caramida pisata sau calcar.

Hortensia este toxica pentru om

Cele mai toxice parti ale hortensiei sunt mugurii si frunzele. Simptomele toxicitatii provocate in cazul ingestiei accidentale sunt durerile de stomac, varsaturile si starile de letargie. Daca va simtiti rau dupa ce ati fost in contact cu o hortensie, chemati ambulanta. Persoanele foarte sensibile la toxinele continute de hortensie ar trebui sa poarte manusi de gradinarit, deoarece pot suferi de dermatite frecvente dupa fiecare contact cu planta.

In final, am dori sa le reamintim tuturor gradinarilor amatori ca in cazul ingrijirii arbustilor de hortensie, ca si a restului de plante de gradina, este importanta utilizarea unui sol de calitate, achizitionat de la magazine de specialitate, precum si a unor instrumente de gradinarit bine intretinute, ascutite si fara urme de rugina.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole