Idei mari pentru apartamente mici: oglinda cu depozitare

Nu stiu altii cum sunt, dar eu as putea fi cu usurinta un invitat special in celebra emisiune “Hoarders” pentru ca niciodata nu imi vine sa arunc nimic din lucrurile pe care le cumpar in casa. Ghinionul face ca apartamentul pe care il detin sa aiba o suprafata deloc pe gustul meu cand vine vorba de spatii de depozitare.

Deschide Galeria

Solutiile creative sunt, insa, la tot pasul si pot fi aplicate cu usurinta, cumparate si instalate sau, multe dintre ele, pot devein proiecte do-it-yourself, pentru ca sunt foarte simple si distractive de realizat. Am tot vorbit despre economisirea spatiului si despre depozitarea lucrurilor mari din casa, de paturi cu lada incorporate, de dulapuri secrete si de cum sa utilizam spatial la maxim. Ce se intampla totusi cand vorbim despre lucrurile mici dar de care avem nevoie zi de zi si care ocupa si ele spatiu, iar daca nu sunt bine organizate, pierdem timp pretios sortandu-le si cautand exact acele lucruri de care avem nevoie. Cum ar fi bijuteriile.

Va prezentam o solutie ingenioasa de depozitare pentru ele care rezolva si o a doua problema din casa: unde montam o oglinda inalta, fara sa o integram in dulap sau sa o prindem de perete?

Dupa cum puteti observa din imaginile de mai sus aceasta oglinda este montata pe o placa de lemn care este de fapt capacul unei lazi lungi, ingusta si foarte putin adanca. La interiorul lazii exista doua sertare pentru bratari, clame, elastic de par, etc si cuie mici pentru prinderea lanturilor, margelelor sau colierelor. Nici cerceii nu sunt neglijati acestia avand la dispozitie un intreg rastel in care se prind cu usurinta. Inelele au si ele compartimentul lor din catifea, iar pe usa lazii se mai pot depozita nenumarate alte bijuterii.

Lada se monteaza pe doua picioare simple cu ajutorul a doua suruburi supradimensionate, devenind astfel usor mobile pentru a putea inclina oglinda daca aveti nevoie. Iata o solutie minunata, care ocupa putin spatiu, rezova doua probleme, atat de depozitare cat si una estetica legata de montarea si amplasarea oglinzii in casa. Este un proiect simplu, usor de realizat si acasa. Pentru cei cu prea putin timp la dispozitie, aceasta poate fi comandata de pe Amazon la pretul de 190 de dolari. 

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole