Inainte si dupa – transformare completa pentru o bucatarie

Proiectele inainte si dupa se numara printre preferatele noastre. Transformarile spatiilor respective sunt adevarata surse de inspiratie pentru noi toti, asa ca te invitam in cele ce urmeaza sa afli mai multe detalii despre un astfel de proiect.

Inainte si dupa - transformare completa pentru o bucatarie
Deschide Galeria

Vorbim despre o bucatarie de 15 metri patrati dintr-un apartament de bloc. Beneficiarii si-au dorit o reamenajare prin care spatiul bucatariei sa fie eficient utilizat, cat mai functional si sa includa si locul de luat masa, asa cum exista anterior lucrarilor de renovare.

Din mobila existenta nu s-a pastrat nimic, nici macar usa de la intrarea in camera. Totul a primit o noua fata, cu un design contemporan.

Pentru a obtine acea functionalitate dorita, s-a mizat pe o reorganizare a zonelor de lucru. Avem astfel mobilier dispus pe trei laturi, fiecare aferenta unei zone de lucru. Introducerea unui nou corp, mai exact a insulei de bucatarie folosita ca zona pentru gatit asigura mai mult spatiu pe blatul de lucru, dar si mai multe locuri pentru depozitare. De cealalta parte a bucatariei, langa usa de la intrare, a fost conceput o zona incastrabila care adaposteste doua cuptoare si frigiderul. O partitie din rigips delimiteaza aceasta sectiune de restul incaperii, mai exact de spatiul destinat meselor.

Cromatic, predomina tonuri neutre, griuri delicate pentru a amplifica spatiul si a-l pastra cat mai luminos. Ajuta din plin si ferestrele care permit o cantitate generoasa de lumina naturala. De aceea, s-a dorit ca zona de luat masa sa fie amenajata in acest perimetru. Pentru un plus de interes, s-au creat forme de cladiri din placaj, taiate cu precizie cu ajutorul laserului, iar in dreptul lor inserate imagini.

O atentie sporita a fost acordata si iluminatului. Spoturile incastrate asigura o lumina uniforma in intreaga bucatarie, iar benzile LED ofera o lumina de accent necesara in zonele de gatit; deasupra mesei a fost adaugata o lampa tip suspensie pentru a atrage atentia asupra acestei zone, oferindu-i personalitate proprie. Tusele de culoare, plantele, draperiile si micile accesorii contureaza un ambient placut, primitor.

Designer: Ivan Nyrkov

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole