Am ajuns intr-o seara, cautand un loc cu burgeri deliciosi pe Mihai Eminescu, nr 57A, la Lokal. Am intrat pe o poarta larga intr-o curte deschisa, adumbrita de cativa copaci usor dezgoliti pe inceput de noiembrie. La cativa metri de intrare, doua-trei trepte ciobite te urcau spre usa inalta a unei case negustoresti, care probabil s-a deschis pentru prima data inainte de secolul XX.
Deschide Galeria
Am pasit cu usoara neincredere prin micul vestibul de la intrare si am deschis inca o usa alba, prin care puteam zari o incapere cu mese dreptunghiulare, ordonate cuminte de-a lungul peretilor pe langa „stresini” pline de reviste, si carti bune de citit, agatate la nivelul ochilor oamenilor asezati pe scaune.
Odata ce am trecut de vestibul ne-am trezit ca aveam de ales. In dreapta, o sufragerie cu scaune tapisate, cu o biblioteca incuiata in perete si o lampa perforata care se juca indiferenta cu lumini pe tavanul mult inaltat deasupra capetelor noastre. In colt o soba de teracota, una dintre multele pe care aveam sa le intalnim in drumul nostru prin lokal.
Am traversat holul pentru a ajunge in camera din stanga, prin doua usi prin care Gargantua cu siguranta ar trece fluierand. Acolo am gasit prima sora a sobei de mai devreme, alba, luminata gales de un trepied cu bec in frunte. O vitrina cocheta pentru ani 1950 privea ingandurata spre masa lunga de 12 persoane din fata sa. O usa mica ne-a furat privirea si am decis sa pasim mai departe.
Am nimerit drept in anii 1950. Intr-o baie-coafor cu doua fotolii confortabile, o casca pentru coafuri tip permanent, un casetofon si vrafuri de casete cu jazz si alte muzici contemporane cu finalul celui de-al doilea razboi mondial si cateva viniluri, acum folosite pe post de decor mural.
Ajunsi inapoi in prima dintre camere ne-am trezit dati pe spate, caci altfel nu am fi putut remarca ce artificiu eco au planuit lokalnicii. Doua jardiniere din lemn cocotate imediat sub lampile industriale care dadeau pe afara de plante despre care banuim ca in sezoane mai calde sunt teribil de inmiresmate. In colt, o prezenta puternica dar silentioasa: un filodendron inca la varsta adolescentei, suit maiestuos pe un fiset metalic strajuia coltul opus unei alte sobe de teracota.
Am ajuns si in inima casei, o camera rotunda cu pianina, cuier si oameni cu povesti gata sa fie spuse pe inserat, cu o cana de ceai cu iasomie sau ghimbir pe masa. In stanga, am gasit locul de unde pleaca inspiratia. Barul, industrial, cu scaune inalte si rezistente, cu sticle meticulos aranjate pe rafturile invechite.
Pe partea cealalta inca trei alte incaperi din care una parea o mica anticamera de secretara. Parca am fi si vazut-o pe Christina Hendricks filmand aici un episod de prin sezoanele tinere din Mad Men. Traditia se pastreaza, sobita mica teracota ne facea cu ochiul si aici. La fel si in ultimele doua camere in care cuvintele dantuiau in jurul farfuriilor imbelsugate si a vinului rose, sclipitor din pahare.
Cine nu are un acasa, il gaseste pe Mihai Eminescu 57A, se cheama Lokal. Si probabil si pe noi pe acolo, din ce in ce mai des. Promitem.