Modele variate de amenajari pentru camera copilului

Camera copilului tau este mai mult decat un simplu dormitor. Aici este locul sau de joaca, locul unde exploreaza lumea, unde isi face temele sau isi invita prietenii.

Deschide Galeria

Tinand cont de varsta copilului, camera va cunoaste transformarile specifice varstei. Bebelusii depind intregal de parintii lor, de aceea, o astfel de camera trebuie sa ramana practica si cu un decor minimal, de unde nu trebuie sa lipseasca patutul adecvat, comoda sau masa de infasat precum si un dulap mic pentru haine.

Pe masura ce creste, copilul tau va avea nevoi diferite si odata cu ele si camera va trece prin modificarile de rigoare. Pentru a folosi spatiul intr-un mod cat mai eficient, luati in calcul, piesele multifunctionale care sa sprijine decorul per ansamblu: etajere, rafturi suspendate, cutii pentru depozitare. In general, camerele copiilor sunt de mici dimensiuni astfel ca organizarea si amenajarea eficientizata va vor ajuta in obtinerea unui rezultat pe placul tuturor. Paturile modulare cu dulap si sertare integrate pot fi solutia optima. Pe cat posibil, pozitionati mobilierul lipit de perete pentru a lasa cat mai mult spatiu liber in centrul camerei.

De asemenea, camera copilului poate fi amenajata pornind de la cele 3 zone: cea de recreere, cea de joaca si cea de lucru. Zona de recreere sau de somn este cea destinata patului. Culorile din jurul sau ar trebui sa fie placute si relaxante, insotite de o lumina de veghe sau o lampa ce poate fi folosita pentru lectura. Zona de joaca ar putea fi amenajata oriunde in camera, in centru pe un covor sau in apropierea ferestrei pentru a avea cat mai multa lumina naturala. Se pot adauga un fotoliu pe marimea copilului sau un puf. Pentru zona de lucru, alege un birou care sa nu ocupe foarte mult spatiu in camera, dar care sa ii fie suficient pentru activitatile sale. Trebuie sa aiba loc pentru calculator, dar si spatiu pentru scris sau citit. 

Adauga culoare! Alege impreuna cu copilul o paleta de culori si dati viata camerei pe cat posibil. Pastelurile, dar si accentele de culori mai intense, tapetul cu imprimeu inspirat de povesti sau desene animate sunt cateva din variantele pentru care poti opta. Retine acest detaliu: foloseste maximum 3 culori pentru decorul camerei; pana in varsta de 7 ani se pot folosi nuante mai tari, iar dupa 9 ani se poate face trecerea spre culori mai potolite, mai blande.  Mobilierul ar trebui sa fie ales in nuante deschise, precum alb, crem, ivoire sau bej. Pentru restul decorului se pot utiliza culori precum roz, fucsia, turcoaz, oranj, accente de rosu, albastru, galben sau verde; fundalul este important sa fie unul neutru, bazat pe alb, griuri deschise, crem sau bej deschis.

Foloseste materiale naturale, vopseluri pe baza de apa, pardoseli din laminat sau pluta. In locul mochetei sau a unui covor masiv, alege in schimb carpete mai mici ce pot fi curatate usor si des. Pentru lenjerii, opteaza pentru un bumbac de buna calitate, organic.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole