Echipa de la Studio 2.1 revine in paginile noastre cu un nou proiect, o minunata amenajare a unui apartament de doua camere din Bucuresti. Afla mai multe detalii in cele ce urmeaza.

Beneficiarul, pasionat de calatorii, si-a dorit un camin in care sa predomine culorile ca intr-un peisaj desprins din vacante. In plus, aceasta pasiune se imbina armonios cu munca sa ce presupune deplasari frecvente in tara si strainatate.

Pornind de la aceste date, Cristina si Radu au incercat sa imbine utilul cu placutul, mai exact, functiunile necesare unui apartament de doua camere cu un ambient care sa reflecte cat mai mult din hobby-ul clientului lor.

Au optat pentru o baza de neutre, cu alb, gri si nuante de lemn, adaugand accente de galben si albastru in diferite proportii pentru a recrea din ambianta stilului mediteranean. Si finisajele folosite contribuie din plin la acest efect, in special placile decorative pe care le regasim in bucatarie si in cele doua bai. Pentru restul pardoselilor s-a folosit parchetul din lemn de stejar de la Karelia ce reuseste sa imprime caldura si eleganta interiorului.

In living, amenajarea urmeaza o linie minimala pentru ca spatiul sa ramana cat mai aerisit si confortabil. A fost integrata o canapea generoasa (de la Divanissimi), o zona TV si un mic loc de luat masa in apropierea ferestrei. Pentru a optimiza spatiul din camera, arhitectii au gandit un volum de mobilier care serveste atat ca suport TV, dar si ca o bancuta completand spatiul de stat in jurul mesei. La fereastra, din nou, a fost amenajata o zona de relaxare cu bancuta. Ca detalii ce ies in evidenta, de remarcat peretele de beton aparent care aduce o nota de masculinitate decorului, dar si dunga de albastru care insoteste linia canapelei.

Pentru bucataria de aproape 7 metri patrati s-a dorit o abordare cat mai functionala, potrivita nevoilor beneficiarului. Astfel, zonele de lucru alaturi de electrocasnice au fost dispuse liniar, cu suficiente spatii pentru depozitare si loc pentru blatul de lucru.

Tinand cont de configuratia bucatariei, arhitectii au optat pentru o masa de bar, cu doua scaune pe masura, avand astfel mai mult loc pentru o circulatie fluenta. Placile decorative de ciment aduc un plus de culoare, iar peretele decorat cu vopsea pe care se poate scrie contribuie la nota personala a spatiului.

Dormitorul este incaperea in care se reflecta cel mai bine tematica abordata gratie fototapetului cu harta lumii de la XT Deco. Glaful lat de la fereastra a permis crearea unui loc de citit, asemanator cu cel din living. In ceea ce priveste depozitarea, principala zona destinata hainelor si altor obiecte mai voluminoase a fost amenajata in hol, dressingul putand fi astfel integrat prin cateva ajustari de volume, unele mai inguste, altele mai adanci.

Pentru baie, placutele de ciment colorat in contrast cu peretii gri si mobilierul din lemn contureaza acel ambient de relaxare dorit de beneficiar. In baia de serviciu, cuvantul spectaculos descrie cel mai bine amenajarea, prin jocul acelorasi placute pe care le regasim atat la nivelul pardoselii cat si pe unul din pereti.

Mobilierul de bucatarie, biblioteca si corpurile pentru depozitare au fost realizate pe comanda dupa schitele arhitectilor, decoratiunile si accesoriile sunt de la The Home, iar obiectele sanitare si mobilierul din bai sunt de la Delta Studio.

Daca ti-a placut articolul nostru, atunci iti vor placea si recomandarile noastre pentru mobilier!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!