Probabil cea mai rosie bucatarie din lume, iata cum descrie echipa de la Corespace aceasta amenajare. Proiectul a luat nastere gratie unor beneficiari curajosi, mai exact, o familie cu doi copii, care si-au dorit un camin foarte colorat.

Avand o suprafata utila de aproape 9 metri patrati, amenajarea a fost o reala provocare din punct de vedere functional. Tinand cont de nevoile familiei, Cora si echipa sa au mizat pe o abordare care sa nu incarce excesiv spatiul.

Au ales o dispunere pe trei laturi a mobilierului, cu un blat de lucru care le uneste. De o parte a bucatariei vom gasi corpurile principale, precum si cele suspendate destinate depozitarii. Electrocasnicele sunt incorporate pentru a pastra totul cat mai unitar si ordonat. In colt, vei remarca un corp fucsia care ascunde centrala termica.

In cealalta parte a bucatariei, vei regasi frigiderul incorporat intr-un corp de mobilier care serveste si el ca spatiu de depozitare. Cea de-a treia latura, care uneste vizual pe cele anterior mentionate a fost gandita ca o zona de socializare, de luat o gustare sau de baut cafeaua. De aceea, partea inferioara este lasata libera. Tot in acest perimetru este vizibila si masca de calorifer, realizata pe structura metalica, cu plasa metalica, vopsite in camp electrostatic. Masca are si rol de sprijin pentru blat.

Toate corpurile de mobilier sunt realizate pe structura din PAL melaminat, cu fronturi vopsite, cu manere frezate, din MDF, iar blatul si chiuveta sunt turnate in HiMacs.

Peretele din fata gazduieste acum o colectie de plante aromatice, asezate pe suporturi suspendate, oferind o nota fresh amenajarii. 

Accentele de alb si negru alaturi de zigzagul din imprimeul draperiei au menirea de a aseza compozitia, de a sparge rosul puternic al mobilierului. Acelasi rol il are si peretele-accent, conturat cu un turcoaz inchis.

Combinatia de culori, materiale, grafisme si texturi sunt cele care confera un aer funk si proaspat amenajarii, iar linia moderna si alternanta dintre zone de plin si de gol confera functionalitate, dar si un caracter aparte acestei bucatarii.

Proiect: Corespace / Implementare: Mobili Casa

comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!
Comentarii