Reamenajarea unei case: un decor modern, intre rustic si rafinat

Reamenajarile unor case vechi presupun de multe ori transformari dramatice cu rezultate pe masura. Construita in 1903, casa despre care vorbim azi a avut nevoie de 9 luni de renovari pentru a se transforma din spatiul invechit, inghesuit si intunecat intr-o amenajare eclectica, contemporana.

Deschide Galeria

Designerul Paula Velez, actualul proprietar al casei, a vazut potentialul imobilului si a procedat in consecinta. Spatiul imbina acum istoria cladirii cu un decor modern si un mix de stiluri, de la rustic la contemporan. In urma renovarii, peretele care separa bucataria de living si dining a fost eliminat, creandu-se astfel un spatiu deschis, mult mai luminat. La etaj, spatiul a fost golit pentru a face loc unui dormitor matrimonial spatios si o baie de vis, cu ferestre largi cu panorama superba.

Zona de conversatie este locul cel mai intens utilizat al familiei. Pe un fundal preponderent alb, se dezvolta un spatiu eclectic, cu grinzi in tavan si un semineu modern incastrat in perete. Canapeaua de un gri inchis este piesa principala a acestei zone, de altfel amenajata minimal. Interesante sunt cele doua cuburi cu imprimeu de zigzaguri care troneaza in colturile peretelui cu televizorul si semineul. Doua scaunele functioneaza ca masute de cafea, fiind suveniruri din calatoriile Paulei.

Livingul este un spatiu mult mai elegant si rafinat pornind de la peretele accent cu semineul, pana la masuta de cafea din sticla in forma triunghiulara cu colturi rotunjite. Decoratiunile contrasteaza placut cu elementele amenajarii, fiind ceea ce reda caracterul special al acestei camere. Nici diningului nu-i lipsesc accesoriile inedite. De la usa din lemn cu aspect nefinisat, la masa rustica frumos complimentata cu scaunele clasice, capitonate pana la candelabrul din coarne vopsite in alb; cele trei tablouri de pe perete sunt de fapt, saci de cafea din Columbia, tara de origine a Paulei.

Bucataria a suferit si ea o renovare majora. Avem acum un spatiu contemporan de gatit cu dulapuri in nuante inchise in partea inferioara si etajere metalice care permit expunerea diverselor suveniruri adunate din calatorii. Scaunele sunt reglabile, putand fi inaltate pentru a putea sta confortabil la inaltimea insulei de bucatarie. Peretele cu mobilierul are o structura si textura placuta, realizata din placi ceramice cu forma de fagure.

Spatiul dedicat biroului este pus in valoare printr-un scaun vechi, reconditionat si vopsit in galben, un accent puternic de culoare care inveseleste zona si o evidentiaza in cadrul amenajarii.

La orice pas gasim detalii inedite. Holul care duce spre zona de noapte, este minunat evidentiat printr-un candelabru in aceeasi forma de cornuri de cerb vopsite in portocaliu, de data aceasta pentru un aer cu adevarat contemporan.

Dormitorul este un spatiu luminos, unde eleganta se imbina cu elemente moderne cum ar fi tapetul cu copaci, fiind o legatura a interiorului cu exteriorul (zona casei fiind inconjurata de o mini-padure).

In baie regasim influente industriale ilustrate printr-o chiuveta gri (cu aspect din beton) intr-o antiteza minunata cu vasul de cada antichizat. Este o combinatie romantico-traditionala, pe un fundal de placari ceramice alb-negru (faianta alba si gresia neagra), un adevarat sanctuar al relaxarii gratie si ferestrelor generoase montate pentru a lasa privirile sa se desfete cu peisajul din exterior. 

Sursa foto: styleathome.com

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole