Cei care locuiesc la curte se confrunta cel putin o data sau de doua ori in viata cu renovarea exteriorului casei. Indiferent ca vreti sa faceti doar mici retusuri, sa revopsiti peretii, sa schimbati usile si ferestrele sau chiar sa schimbati acoperisul, este bine ca inainte sa va apucati de lucru sa aveti in minte exact cum ati vrea sa arate la final locuinta.

Un lucru important de stiut ar mai fi acela ca pentru unele lucrari mai ample este nevoie de aprobare, de aceea, in functie de tipul modificarilor pe care vreti sa le faceti intrebati-i inainte pe cei de la primarie daca este nevoie sau nu de aprobare.

De asemenea, pentru schimbari mai drastice poate veti avea nevoie si de parerea unui arhitect. Sunt unele lucrari care necesita o parere avizata, mai ales cand vine vorba de simetrie si imbinarea unor culori sau texturi. Rezultatul trebuie sa fie placut atat din punct de vedere vizual cat si functional.

Inainte sa va apucati de reamenajarea fatadei casei stabiliti-va si un buget. Poate ca, pentru ca schimbarea sa fie mai evidenta este nevoie si de reconfigurarea spatiului din fata casei, pentru acest lucru fiind nevoie de un buget mai mare. In general gradina sau curtea trebuie gandita ca pe o extensie a interiorului locuintei. Este necesar sa se creeze un tot unitar si o anumita coerenta intre aceste doua zone.

Indiferent ca lucrati cu un specialist sau ca faceti lucrarile cu un prieten sau un vecin, aspectul exterior sau interior al casei dumneavoastra trebuie sa va reflecte personalitatea si sa va binedispuna de fiecare data cand va intoarceti acasa.

In galeria alaturata gasiti sase exemple de amenajari care va vor incuraja sa va apucati si dumneavoastra de renovari.

Sursa foto huffingtonpost.com

Te gandesti sa reamenajezi apartamentul? Vezi ce produse poti sa achizitionezi online si ieftin!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!