Rosul in decorul livingului

O parte esentiala a unui decor sunt culorile. Ele sunt cele care dau viata camerei si care completeaza celelalte elemente din ansamblul casei. Puterea lor nu trebuie ignorata, caci o asociere gresita poate dauna unei camere mai mult decat ne inchipuim. Iata cum puteti folosi rosul in decorul livingului.

Deschide Galeria

Rosul este o culoare puternica, din categoria celor care trebuie folosite cu moderatie pentru reusita design-ului. De aceea, este indicat sa il integram cu precadere in living. Efectul pe care il vom crea va fi unul vibrant, plin de viata. Rosul este, in acelasi timp, o culoare calda, vie, pasionala, care intriga si starneste curiozitate, fiind potrivita persoanelor extravertite, exuberante carora le plac petrecerile si iesirile cu prietenii.

Puteti obtine accentul dorit fara a incarca intreaga incapere cu rosu. Cel mai simplu este sa folositi accente de rosu in diverse parti cum ar fi perdelele, draperiile, pernele decorative, covorul sau un corp de iluminat. Nuantele de rosu functioneaza la fel de bine pentru toate elementele mentionate mai inainte.

Este important sa acordam atentie si culorilor cu care il asociem. Combinatia rosu-negru este indrazneata si puternica, de aceea e bine sa pastram proportiile atunci cand alegem variantele pentru design. Albul neutralizeaza efectul prea puternic al rosului, imblanzind atmosfera. Cremul, galbenul si orange-ul il completeaza armonios, insa si aici trebuie avut grija la proportii.

Daca rosul se numara printre culorile voastre preferate, dar nu ati avut curajul pana acum sa-l integrati in decor, dati-i o sansa si lasati imaginatia la lucru. Cu siguranta vor iesi lucruri minunate!

Sursa foto: homedit.com

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole