Schema de culori analog – exemple de amenajare

Asa cum mentionam intr-un articol anterior, roata culorilor ne poate oferi ajutor atunci cand ne dorim sa decoram casa. Aminteam atunci si despre culori analog si despre semnificatia lor. Abordam astazi cateva idei si exemple despre integrarea lor in amenajarea unei camere.

Deschide Galeria

Culorile analog sunt culori vecine, acestea fiind cele care se gasesc una langa alta in roata culorilor. Galben-portocaliu, portocaliu si rosu-portocaliu este o schema cromatica tip analog. La fel si galben, galben-verde si verde. Oricare din aceste combinatii aduce un plus de interes si armonie pentru orice amenajare.

Cum procedati cand va hotarati asupra uneia din combinatii? Se alege intai o culoare primara si apoi se merge pe selectarea nuantelor si tonurilor din stanga sau din dreapta culorii respective (vezi galerie). 

Aceste culori analog pot fi folosite in proportii diferite, in functie de efectul dorit. Daca va e teama ca toate aceste culori ar fi prea mult pentru camera, puteti incerca sa decorati la baza cu nuante neutre si sa accentuati prin culori analog.

O combinatie de albastru, albastru-violet si violet poate fi o sugestie de amenajare in culori analog care ofera liniste si un strop de eleganta spatiului.

Rosul, rosu-portocaliu si portocaliu aduc o explozie de energie si dinamism pentru orice spatiu. Accentuati detaliile textile cum ar fi tapiteria, covorul sau pernele decorative. Lasati peretilor in fundal neutru de crem sau bej pentru a balansa decorul. 

Un alt mix interesant este cel dintre albastru, verde-albastru si verde, care ne aduce mai aproape de natura, de organic. Un fundal alb va scoate in evidenta frumusetea acestei scheme cromatice.

Verde, verde-galben si galben reprezinta o varianta vie, calda, primavaratica. Nuantele si tonurile pot varia. Culoarea in forma ei pura poate fi folosita pentru a domina o zona sau pentru a delimita vizual un anumit sector al locuintei. In restul camerei optati pentru nuante mai deschise, mai stinse pentru a echilibra ansamblul. 

Citeste si despre: ce inseamna si ce transmit culorile

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole