Sfaturi pentru amenajarea balconului

Amenajarea balconului poate fi o adevarata provocare pentru oricine. Din fericire, acesta se poate transforma rapid in locul tau preferat pe timpul verii, daca alegi sa ii dedici timp si inspiratie.

Deschide Galeria

Intr-un balcon inchis, ai o libertate mai mare de amenajare. Il poti transforma intr-o camera propriu-zisa, cum ar fi un loc de luat masa daca se afla in prelungirea bucatariei sau spatiu de lucru pentru balcoanele aferente camerei de zi sau dormitorului. In plus, te bucuri de beneficiile termice pe timpul iernii, un balcon inchis protejand camerele de frigul puternic.

Insa, balconul deschis are farmecul sau, mai ales daca poti admira o priveliste frumoasa. In acest caz, trebuie sa iei in calcul factorii exteriori care iti pot afecta direct fiecare element din balcon. Soarele puternic nu este benefic florilor sau plantelor, asa cum ploaia sau vantul ar putea deteriora in timp mobilierul.

Indiferent de tipul balconului tau, solutii practice exista astfel incat sa te poti bucura de acest spatiu al casei tale. Nu te aventura spre o amenajare complicata. Vei putea schimba lucrurile pe parcurs, asa ca e important sa ai o baza pe care ulterior sa poti lucra in functie de timp si buget.

Daca balconul este mic, alege piese de mobilier pe masura: o bancheta, o masuta cu unul sau doua scaune la care sa adaugi cateva perne decorative confortabile si iata cum ai reusit sa transformi balconul in locul de savurat cafeaua in diminetile de vara. Mai poti adauga o rogojina sau un covor rustic pentru un plus de confort.

Cea mai simplă metoda pentru a aduce natura in balconul tau este sa faci loc unor ghivece cu plante. Cele mai frumoase sunt florile de culori cat mai intense, plantele inalte, arbusti pitici sau chiar plantele agatatoare. Alege suporturi pentru plante creative, colorate care sa iti stimuleze privirea si sa aduca un plus de interes in amenajarea balconului. Pentru mai multe astfel de sfaturi si sugestii de amenajare citeste si aici.

Depozitarea din balcon este un subiect delicat, pentru ca multi dintre noi tindem sa folosim acest spatiu pentru a stoca toate acele obiecte de care credem ca vom avea nevoie la un moment dat. Daca exista posibilitatea, incearca sa triezi si sa muti o parte din ele intr-un spatiu amenajat in hol sau intr-o boxa sau garaj. Poti lua in calcul de asemenea si depozitarea intr-un dulap pozitionat in unul din capetele balconului. Astfel, iti pastrezi la indemana toate acele lucruri de care ai nevoie in mod constant fara a afecta decorul balconului.

Balcoanele mici sunt o provocare prin prisma faptului ca se poate dovedi destul de dificil sa imbini functionalitatea spatiului cu estetica. Intr-un spatiu de mici dimensiuni, cea mai buna optiune este sa alegi mobilier cu o functie dubla, care iti pune la dispozitie spatii ascunse pentru depozitare.

Sursa foto: pinterest

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole