Traditionalul se imbina cu modernul intr-un apartament functional

Designul de baza al acestui apartament situat in Varsovia il reprezinta stilul scandinav, reinterpretat aici conform noilor tendinte. In locul clasicei cromatici in tonuri de alb si lemn nature, designerii acestui apartament au ales o combinatie inedita de gri si negru completate prin nuante de lemn si accente de galben aprins.

Deschide Galeria

Livingul

Aspectul traditional intr-un living mobilat foarte contemporan este o reusita a designerilor din Varsovia. Impanzit de echipamente tehnologice avansate, livingul este in acelasi timp foarte atractiv vizual si confortabil. Modul in care a fost impartita camera in mai multe zone destinate diferitelor activitati ramane la fel de inovator.

Acest cadru din lemn imbraca zona in care a fost montat TV-ul si sistemul audio, iar capatul acestuia continua catre zona de bucatarie print-un blat destinat gatitului. Spatiul deschis de deasupra blatului asigura o conexiune vizuala directa intre living si bucatarie, acestea fiind separate doar functional.

Decorul livingului consta intr-o harta de mari dimensiuni pe care proprietarul a notat locurile deja vizitate. Conceptul open space al apartamentului respecta separarea in stil modern a zonelor functionale, pastrand conexiunea vizuala dintre acestea.

Diningul 

Este o zona a apartamentului aflata la intersectia altor trei zone functionale: intrarea, bucataria si livingul. Mobilierul simplu, in forme dreptunghiulare, este atent iluminat de catre doua lampi supradimensionate suspendate in tavan. Lampile pot circula si in alte zone ale livingului, fiind montate pe sine.

Holul de primire

Intrarea acestui apartament se dovedeste a fi foarte neobisnuita. Spatiul holului de intrare se concretizeaza intr-o zona tampon care face legatura dintre camera de zi cu aspect modern si o bucatarie experimentala mai traditionala. Peretele a fost vopsit cu vopsea neagra de tabla scolara pe care se pot scrie cu creta diferite mesaje de catre proprietarul apartamentului si invitatii sai.

Dormitorul

Aceasta camera incorporeaza cu cea mai mare acuratete designul scandinav ales pentru decorul apartamentului. Cromatica pastreaza aceeasi linie impusa in restul locuintei, iar cantitatea de lemn se face simtita doar in tablia patului si in suprafata podelei. Atmosfera calda este transpusa dormitorului mai ales prin materialele textile in nuante de bej care acopera patul matrimonial.

Sursa foto: plasterlina.pl

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole