Un apartament alb imaculat in inima Spaniei

O echipa a biroului de arhitectura Nook Architects au realizat un apartament alb imaculat in Sarria-Sant Gervasi in Spania. Singura cerinta a proprietarei cu privire la spatiul de 115 metri patrati pe care l-a lasat pe mana specialistilor a fost ca acesta sa fie croit pe tiparul nevoilor sale actuale de domnisoara, dar sa poata cu usurinta, pe viitor, sa fie adaptat unei familii.

Deschide Galeria

Reamenajarea aceasta nu a fost deloc o slujba usoara. Spatiul nu era unul simplu, desi ofertant acesta prezenta holuri inguste, camera cu dimensiuni foarte diferite, pereti cu foarte multe nise, iar proprietarii anteriori creasera o terasa radicand practice niste pereti si sacrificand o portiune de living pentru asta.

In noua amenajare, bucataria alaturi de camera de zi reprezinta punctul central al casei. Holul de intrare, foarte ingust se deschide in living, unde un perete intreg este organizat ca o biblioteca inzidita, creand astfel un spatiu urias de depozitare. In camera de zi exista doua mese, una care are rol de marcare a spatiului de dining, iar cealalta joasa, amplasata in fata canapelei, este masuta de cafea pentru oaspetii veniti in vizita. Fata in fata cu aceasta se afla o nisa pe care arhitectii au alocat-o televizorului, dar ar putea, cu ajutorul unei solutii bune de iluminat sa fie transformata foate usor in loc de citit.

Livingul se continua cu terasa, un spatiu generos la randul lui, ideal pentru serile placute de vara. Paralel cu terasa, practic o a doua nisa a fost transformata in birou. Desi nu este separata propriu-zis de living, aceasta zona a casei pare mai retrasa si beneficiaza de o iluminare naturala excelenta.

Pentru diminetile grabite, masa se poate lua in bucatarie, la barul incorporat in blatul in forma de U amenajat aici. Pardoseala este din lemn in intreaga locuinta, mai putin in baie, unde aceasta este inlocuita cu mozaic, iar peretii imita caramida, dar sunt varuiti in alb imaculat, pastrand linia generala a apartamentului.

Mobilierul nu face nota discordanta, dar imblanzeste putin albul stralucitor al intregii locuinte. In living accentele de culoare sunt date de accesorii si de canapeaua de culoarea cafelei cu lapte, in bucatarie, electrocasnicele sunt toate metalice, iar scaunele de bar, desi subtiri si diafane ca structura ies in evident prin marginile lor negre. Langa lavoarul de serviciu ne lovim de un perete galben spre ocru, iar in dormitor culorile cad in sarcina lenjeriilor de pat.  

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole