Aceasta poveste este una care face inconjurul lumii, datorita lui Ferdinand Cheval, un postas francez care a avut un vis, pe care numai prin ambitia sa l-a putut transforma in realitate. Farmecul acestei povesti este cu atat mai mare daca ne gandim ca in societatea actuala nu s-ar mai putea realiza astfel de constructii, care sunt o adevarata opera de arta.
Postasul francez, Ferdinand Cheval, s-a nascut in anul 1836, la Charmes-sur-l’Herbasse, Drôme, Franta si a murit pe 19 august 1924. El si-a petrecut 33 de ani din viata lucrand la cladirea sa pe care a intitulat-o Le Palais idéal (Palatul Ideal), acesta fiind un exemplu uimitor de arta arhitecturala naiva.
Ferdinand Cheval a inceput constructia Palatului Ideal in aprilie 1879, iar acesta explica de unde i-a venit ideea de a construi ceva atat de uimitor, care starneste admiratie si acum, la 90 de ani de la moartea sa.
“Mergeam foarte rapid cand piciorul meu a fost prins in ceva ce m-a facut sa cad la cativa metri distanta. Voiam sa stiu cauza. Am avut un vis in care construisem un palat, un castel sau o pestera, nu ma pot exprima exact. Nu am spus nimanui acestui lucru pentru ca nu imi doream sa fiu ridiculizat. (…) Am gasit o piatra. Mi-au spus ca natura isi doreste sa realizez o sculptura.”, scria Ferdinand Cheval in luna aprilie a anului 1879.
Sursa foto: wikipedia.org