Corpuri suspendate – o abordare contemporana pentru iluminatul locuintei

Corpurile de iluminat suspendate au devenit din ce in ce mai populare in ultimii ani, fiind o optiune potrivita pentru locuinte prin prisma esteticii pe care o imprima spatiului. In continuare, vom trece in revista cateva idei generale care va vor fi de folos in alegerea sistemului de iluminat pentru propriul camin.


Deschide Galeria

Alegerea corpului potrivit

In primul rand, luati in considerare marimea camerei. Inaltimea va poate spune daca puteti alege un corp mare, care sa puna in evidenta incaperea sau un corp de marime potrivita, care sa ofere lumina de accent asupra unei anumite zone din casa. Selectati un model potrivit care sa nu eclipseze alte elemente mai subtile din spatiu sau care sa se piarda printre cele cu un caracter mai puternic.

Este important, de asemenea, sa luati in calcul si gradul de transparenta al viitorului corp de iluminat – cu cat va fi mai transparent, cu atat lumina se va raspandi in intreaga incapere. Corpurile opace vor face ca fascicolul de lumina sa fie indreptat doar intr-o singura directie – spre exemplu, daca se doreste accentuarea unei anumite zone, cum ar fi cea a diningului. De asemenea, corpurile compacte, cu elemente metalice sau carcase mate, au efecte diferite, mentinand lumina in conuri sau trimitand-o intr-un perimetru strict, prin difuzie.

Insa, pentru corpurile suspendate, cea mai interesanta parte o reprezinta latura lor decorativa si efectul asupra ansamblului. Prin inserarea lor in ansamblul amenajarii putem introduce o pata de culoare sau un element de accent prin structura, forma si materialul respectivului corp.

Locul corpului suspendat

Deseori, intr-o amenajare, corpurile suspendate se regasesc montate deasupra unei insule de bucatarie, in dining sau in bucatarie deasupra mesei. Insa, ele pot fi integrate in orice camera din casa, de la camera de zi, la dormitor si chiar baie. Un corp suspendat poate defini un spatiu, cum ar fi un colt pentru servit masa, intr-un apartament mic de exemplu, unde conceptul de dining este dificil de pus in practica. De asemenea, in dormitor poate inlocui veiozele de pe noptiere sau in baie inlocuind o aplica. Pentru baie, tineti cont de faptul ca cel mai bun loc de amplasare este in dreptul oglinzii.  

Indiferent de abordare, corpurile suspendate ofera o latura moderna amenajarii prin felul in care reuseste sa puna in evidenta un spatiu. De asemenea, unele corpuri se regasesc in structuri grupate in numere impare, insa spatiul dicteaza dispunerea lor. Puteti opta pentru un singur corp supradimensionat sau pentru 2 sau chiar 3 corpuri asezate la distante egale astfel incat cantitatea de lumina sa fie distribuita in mod proportional.

Roxana Mitarca, specialist in arhitectura luminilor, ne recomanda ca montarea unui corp suspendat sa se faca la o inaltime de 2,10 metri daca acesta se afla pe o zona de trecere in camera respectiva. Daca locul lui va fi intr-un colt al incaperii, atunci poate fi asezat la inaltimea dorita. De asemenea, daca se va fixa deasupra unei mese sau insule de bucatarie, atunci se recomanda aceeasi inaltime de 2,10 metri pentru a nu jena procesele specifice.

Corpurile suspendate reprezinta o solutie atat practica cat si estetica pentru un iluminat functional adecvat sau pentru un iluminat tip accent care va scoate in evidenta un design deosebit, punandu-l in valoare.  

Articole noi

Studio de 31 mp luminos amenajat in tonuri neutre cu accente de albastru

Garsoniera dispune de 31 de metri patrati, spatiul fiind...

Reamenajare casa de 106 mp – Stil modern, influente scandinave

Pentru proprietari, un cuplu tanar din Bucuresti, aceasta este...

Locuinta compacta de doar 25 mp – eleganta si confort intr-un spatiu mic

Un cuplu tanar casatorit a achizitionat aceasta locuinta de...

Câștigă o amenajare “beton”! 15.000 de lei pentru curtea sau grădina ta, de la Elis Pavaje.

Ce ai de facut? Incarca AICI ( https://elis.ro/iti-amenajam-curtea) - o poza relevanta cu...

Apartament modern de 52 mp amenajat in culori naturale si accente puternice

Locuinta face parte dintr-un complex rezidential din Bucuresti, fiind...