Fiecare inceput de an ne aduce in fata noilor tendinte in designul interior. Pentru 2018, prietenii de la Delta Studio au compilat un material cu cele mai importante trenduri pe care le vom putea urmari anul acesta in domeniul amenajarilor interioare. S-au alaturat demersului si arhitecti romani, care ne-au oferit opinia lor despre noile tendinte in materialul video de mai jos.

Iata cateva din cele mai importante tendinte de urmarit:

Culoarea anului - UltraViolet

Daca 2017 a fost sub semnul verdelui Greenery, anul acesta culoarea dominanta va fi una indrazneata, provocatoare si misterioasa – UltraViolet. Tonurile neutre vor continua sa se regaseasca in amenajari, insa vom vedea un procent tot mai mare de nuante intense folosite ca accente la nivelul draperiilor, covoarelor, pernelor decorative sau al diverselor accesorii.

Stilul eclectic

Preferinta designerilor pentru acest stil nu este o noutate. Anul acesta se va manifesta ca un an al contrastelor, cu o fuziune intre clasic si industrial, prin corpuri de iluminat, structuri metalice, finisaje vintage. Mobilierul este definit in continuare de linii simple, piese din lemn lucrate manual sau obiecte recuperate, accente din piele si catifea.

Placi ceramice

Si anul acesta se vor folosi placi ceramice tip Terrazzo sau placi mici, in format caramida cunoscute si sub numele de Metro, montate intr-o nota originala (in stil chevron). In aceeasi categorie intra si gresia hexagonala, prin acelasi montaj inedit.

Elemente vegetale

O tendinta care se mentine si anul acesta in preferinte este elementul vegetal, prezent la interior in diferite forme, prin imprimeuri florale, textile, tapet, plante sau materiale naturale. Nuantele de verde transmit liniste si echilibru in orice interior.

Accente metalice

Accentele metalice sunt in continuare in tendinte prin piese ce contin auriu, bronz, cupru. Utilizarea lor personalizeaza spatiile intr-o nota sofisticata.

Iata si materialul video cu cei sase arhitecti: Cristiana Zgripcea, Victor Grosu (Grosu Art Studio), Irina Radu (iDecorate), Sorana Leru si Mihaela Lozovanu (Miso Architects), Alina Stoian (2Deco Studio)

 

comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!