Va doriti o idee originala pentru camera fiului dumneavoastra adolescent? Iata un proiect pe care il puteti pune in aplicare intr-un weekend: un raft din skateboard.
Aveti nevoie de un skateboard, mai exact de placa de lemn, de sfoara, suporturi pentru agatat si eventual decoratiuni pe care le puteti adauga dupa bunul plac.
Daca fiul dumneavoastra are deja un skateboard pe care nu il mai foloseste (asigurati-va intai de acest lucru), puteti utiliza placa acestuia. Daca prezinta semne de uzura, este indicat sa-l slefuiti putin.
Gauriti placa in locul dorit. Gaurile trebuie sa fie suficient de largi incat sa intre sfoara. Stabiliti apoi locul in care doriti sa-l montati si de asemenea lungimea sforii.
Marcati locul in care veti fixa suporturile. Inainte de a gauri peretele, asigurati-va ca punctele sunt egale si ca se afla la o distanta potrivita.
E momentul acum sa fixati sfoara. Faceti un nod si introduceti franghia prin gaura apropiata de perete. Trageti in sus prin gaura si treceti sfoara peste suportul de pe perete de doua ori pentru mai multa stabilitate. Treceti acum coarda prin gaura din fata si mai faceti inca un nod. Repetati procedura de cealalta parte a placii. Taiati excesul de franghie de la noduri, daca este cazul.
Montati cateva suruburi sub raftul nou creat pentru a-l fixa mai bine. Cate unul sub fiecare parte a placii si unul in centru daca veti considera ca este necesar.
Va puteti decora cu mini ghivece de plante suculente sau orice alta forma de decoratiune. Puteti vopsi placa de skateboard in orice culoare pentru a crea un punct de interes prin adaugarea acestui nou raft care poate epata nu doar prin forma ci si prin culoare.
Spor la treaba!