Mahalalele Bucurestiului: istoria periferiei capitalei

Orasul Bucuresti, in vremurile trecute, a fost impartit in mai multe mahalale, care se intindeau pe toata suprafata sa, mahalale ce-si primeau numele din diferite motive. Unele dintre ele se numeau asa dupa bisericile in jurul carora se creau, altele primeau numele din cauza meseriilor oamenilor ce o locuiau, iar altele-si primeau numele din pricina unor personaje ce traiau acolo, sau din cauza unor carciumi sau hanuri unde trageau drumetii.

Deschide Galeria

Numarul mahalalelor era de 78 in vremea lui Alexandru Ghica Voda, deci la inceputul domniilor regulamentare, si de 92 in anul 1871, lucru consemnat de Dimitrie Pappasoglu in brosura sa privind istoria orasului.

Astfel, exista cateva mahalale ce au denumiri destul de neobisnuite sau care starnesc hazul prin denumirile pe care le-au primit de la locuitorii orasului.

Exista in trecut mahalaua lui Bate Peste, nume pe care-l primise de la un carciumar care tinea in localul sau pesti vii, pe care-i prindea si-i gatea dupa pofta clientilor sai. Carciuma lui “Bate Peste” se gasea la capatul caii Serban Voda, in zona Filaret, langa Uzina de Gaz din perioada interbelica.

O alta mahala era cea a lui Falca Prajita, numita asa tot dupa un carciumar ce avea fata acoperita de o pata mare din nastere, carciumar ce-si avea casa si pravalia in mahalaua Otetari. Mahalaua Otetari era numita asa din cauza arborilor cu acelasi nume, ce raspandeau mirosul lor peste tot.

Exista si mahalaua lui Stan Taranu‘ – la intersectia dintre Calea Grivitei si strada Buzesti.

Exista si cea a Tirchilestilor si a Jarceletilor, faimoase pentru faptul ca aici erau activi cei mai mari batausi ai vremurilor, care apareau mereu cand era vorba de vreo intrecere electorala.

Intre granitele Bucurestiului a mai existat si o anume mahala numita Zece Mesenumita asa dupa mesele ce se gaseau in fata unei cafenele numita Cafeneaua Galbena, ce se gasea in zona Iancului-Obor.

O alta mahala cu nume interesant era cea numita Salcia Traznita, aflata tot in zona strazii Buzestilor.

In aceste mahalale traiau oameni de toate categoriile, de la cersetori si oameni nevoiasi la cei mai instariti boieri. Aceste mahalale, alaturi de celelalte, mai cunoscute, se vor suprapune unele peste altele si vor forma, la inceput, alte mahalale mai mari, iar acestea, la randul lor, se vor transforma in cartierele pe care le cunoastem cu totii astazi.

 

Mahalaua Tirchilesti, centrul "mitocanimii" Bucurestiului de secol XIX

La fel cum se intampla si astazi, in Bucurestiul secolului XIX exista un centru cunoscut pentru mitocania sa, cu o reputatie nu foarte buna, pe care locuitorii evitau sa-l viziteze prea des. Acest centru era mahalaua Tirchilesti.

Exemplar pentru statutul acestei mahalalele este si definitia din dictionarul limbii romane elaborat de Lazar Saineanu (editia din 1929), definitie ce graieste: Tirchilesti pl. numele unei mahalale in Bucuresti, centrul mitocanimii.

Reputatia de centru al mitocanimii i se trage de la locuitorii acestei mahalele, care nu ezitau a se duce pe la intalniri, mai ales cele electorale, pentru a se lua la harta si la bataie cu cei prezenti acolo, fara sa aiba vreun motiv anume.

Mahalua aceasta pare sa fi fost inglobata in interiorul alteia, numita Dichiu, dupa un preot ce ar fi cladit o biserica acolo, dichiu insemnand si “administrator al bunurilor unei manastiri” sau “econom” (DEX 2009; de la grecescul dikios).

Dichiul se afla la groapa hingherilor din Colentina, se lasa apoi in Dogari, la Carabulea, langa catunul din Tunari si pe ulita Madritului. Asta inseamna ca se afla undeva in zona Sos. Stefan cel Mare de astazi, spre Colentina, cuprinzand si zona Strazii Polone (adica ulita Madritului).

Dimitrie Pappasoglu, in lucrarea sa despre fondarea Bucurestiului, ne spune ca Biserica Tirchilestilor (numita si Dichiu) isi luase numele de la calugarul Dichiu, bun econom, iar numele de Tirchilesti vine de la Mos Tirchila, un personaj cunoscut in acele locuri. Biserica avea hramul Adormirii Maicii Domnului si fusese ridicata la 1773.

In mahalua Tirchilesti existau 82 de case la vremea cand G. Ionnescu-Gion scrie monumentala sa lucrare despre istoria orasului (1899). Fiind putin la marginea orasului, cei ce traiau aici nu prea-si insusisera bine statutul de oraseni si se comportau intocmai “ca la tara”, asa cum spun oamenii vremurilor. Tocmai de aceea aparuse si vorba “parca-ai fi din Tirchilesti”.

 

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole

Articolul precedent
Articolul următor