Apartament de 60 mp creativ si functional

Creativitatea este un atu important atunci cand ai de amenajat un spatiu mic. Si acest apartament de astazi o demonstreaza din plin.

Deschide Galeria

Marta Prats, designerul care s-a ocupat de aceasta amenajare a avut o misiune dificila. Avand doar 60 de metri patrati la dispozitie, aceasta familie si-a dorit o casa spatioasa, luminoasa si primitoare. Astfel, au fost reconfigurati unii pereti, usile, iar mobila a fost aleasa cu atentie. In plus, s-a optat pentru culori si texturi placute care sa imbogateasca vizual spatiul.

In living, cele doua canapele confortabile, alaturi de masuta de lemn si doua pufuri, sunt complimentate delicat de un tablou in nuante de gri. Biblioteca incastrata in perete in nuante neutre reprezinta locul perfect pentru depozitarea diferitelor decoratiuni si carti. Leaganul din ratan este piesa de rezistenta a camerei.

In continuarea livingului, vom gasi amenajat diningul ca o legatura intre cele doua zone. Masa din lemn de pin completata de o bancuta si scaune Eames confortabile si moderne reprezinta o solutie practica de a castiga spatiu fara a renunta la functionalitatea dinigului. Corpul de iluminat din rachita confera un aer usor rustic fiind o asortare minunata cu blatul mesei si a leaganului din living. Nici bucatariei nu-i lipseste latura aceasta functionala; mobilierul de un crem foarte placut avand o marime medie, dulapurile masive lipsind. S-a optat in schimb pentru etajere deschise care sa nu agreseze spatiul bucatariei, realizandu-se un mix placut de stiluri intre urban si rustic.

Fiecare detaliu a fost gandit si asezat milimetric pentru maximizarea spatiului. Nici dormitoarele nu fac exceptie. De exemplu, camera Emmei, fetita familiei, este mica si neregulata, avand 5 pereti si doua ferestre care permit o lumina naturala generoasa. Patul asezat la perete, insotit de o tablie, sertare mici, un dulap simpatic cu doua usi, un raft si un birou, plus loc de jucat in mijlocul camerei, iata descrierea camerei perfecte pentru un copil. Nici dormitorului matrimonial nu-i lipseste farmecul aparte. Confortul si relaxarea redate de nuante discrete si calde si a detaliilor fine transforma incaperea intr-una foarte placuta. 

Sursa foto: elmueble.com

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole